Новости

Proiectul Politicii fiscale și vamale 2021, propus pentru consultări publice

Dacă agentul economic efectuează plăţi în natură acţionarilor (asociaţilor) săi conform cotei de participaţie a acestora (dividende, plăţi în cazul lichidării sau sub altă formă), atunci se consideră că această proprietate a fost vândută acţionarului (asociatului) de către agentul economic la preţul ei de piaţă. Baza valorică  a proprietății obținute de acționari persoane fizice este prețul de piață respectiv.
 
Totodată, faţă de întreprinderi, instituţii şi organizaţii, indiferent de tipul lor de proprietate şi forma de organizare juridică, care efectuează plăţi în numerar, inclusiv prin intermediul terminalului de plată în numerar (terminalului cash-in), în sumă ce depăşeşte cumulativ plafonul lunar maxim de 100 000 lei, în baza obligaţiilor lor financiare, încălcând modul stabilit de decontare prin virament, se aplică sancţiuni conform legislației.
 
Sancţiunile menţionate nu se aplică la efectuarea decontărilor cu cetăţenii, agenții economici care achiziţionează produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau obiecte ale regnului vegetal de la persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, titularii de patente de întreprinzător şi cu bugetul public naţional, la efectuarea decontărilor de către persoanele indicate cu bugetul public naţional, cu întreprinderile şi organizaţiile, precum şi la efectuarea decontărilor de către întreprinderile şi organizaţiile ale căror drepturi la acest capitol se reglementează în Legea nr.62-XVI din 21 martie 2008 privind reglementarea valutară, în actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei, cu excepţia cazurilor efectuării decontărilor prin intermediari.
Pentru utilizarea numerarului în alt scop decât cel pentru care a fost destinat și/sau nerestituirea în termen a numerarului în casa întreprinderii, Serviciul Fiscal de Stat aplică o sancțiune în conformitate cu legislația în vigoare.
 
Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice proiectul Politicii fiscale și vamale pentru anul 2021.
 
P.P. „Monitorul Fiscal FISC.md” va reveni pe parcursul următoarelor zile, cu detalii, analiză și opinii asupra proiectului.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

1826 просмотры

Дата публикации:

23 Ноябрь /2020 18:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

politica bugetar fiscala | proiect de lege | Ministeru finantelor | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon