Новости
Reexaminarea dreptului la pensie: o nouă inițiativă legislativă
Reexaminarea dreptului la pensie în cazurile menționate supra, precum și la apariţia unor circumstanţe noi referitoare la stagiul de cotizare și venitul asigurat ce au avut loc până la acordarea drepturilor la pensie, precum și transferării la altă categorie de pensie se va efectua diferențiat în raport cu persoanele care continuă să activeze după realizarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, pentru care se propune o nouă formulă de reexaminare.
Se propun modificări și la calcularea stagiului de cotizare, fiind exclusă prevederea conform căreia în cazul în care suma anuală a contribuțiilor achitate este mai mică decât suma anuală a contribuțiilor calculate din salariul minim lunar pe țară stabilit de legislație, stagiul de cotizare se calculează proporțional sumei achitate. Totodată, autorii consideră oportună abrogarea alin.3) și 4) ale art.6 din Legea nr.156/1998.
Proiectul vine cu suplinirea prevederilor Legii nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale. Astfel, art. 22 (alin.1) din Legea nr. 489/1999 va avea o nouă redacție, care va stabili că baza lunară de calcul la care angajatorul datorează contribuţia de asigurări sociale o constituie fondul de retribuire a muncii şi alte recompense, care pentru fiecare angajat nu poate fi mai mică decât 50 la sută din suma lunară a contribuțiilor calculate din salariul minim lunar pe țară stabilit de legislație.
Autorul mai propune atribuirea dreptului Casei Naționale de Asigurări Sociale de a efectua înscrierea datelor în conturile persoanelor asigurate pentru care nu au fost prezentate în termenele stabilite Declarațiile persoanelor asigurate de către plătitorii de contribuții, care au fost lichidați sau sunt în proces de lichidare. Completarea contului personal de asigurări sociale cu informația respectivă se va efectua în baza documentelor aferente impozitului pe venit prezentate organului fiscal în perioadele respective, doar în condițiile când a fost respectat termenul de prezentare a Declarației privind calcularea contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (F-4BASS).
Proiectul conține și prevederea că, după punerea în aplicare a modificărilor (care, cu unele excepții, ar urma să intre în vigoare la 1 octombrie 2022) CNAS va reexamina, în conformitate cu prevederile art.8 alin.(3) din Legea nr.156/1998, pensiile pentru limită de vârstă și pensiile de dizabilitate stabilite/reexaminate în perioada 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2021, la calcularea cărora s-a inclus în stagiul de cotizare perioada prevăzută la art.5 alin.(2) lit. d) din Legea nr.156/1998, luând în considerare drept bază de calcul a pensiei pentru perioada respectivă salariul mediu lunar pe țară la data calculării inițiale/reexaminării respectivei prestații.
Potrivit notei informative a proiectului, cheltuielile necesare pentru implementarea prevederilor propuse au fost consultate cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și sunt incluse în cheltuielile prevăzute în BASS pentru anul 2022.
Cu detalii suplimentare vom reveni pe parcursul promovării proiectului.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
3158 просмотры
Дата публикации:
02 Июнь /2022 07:59
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
proiect de lege | sistemul de pensii | stagiu de cotizare
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии