
Новости
Reglementarea consumului de resurse energetice în sistemul bugetar
Raporturile comerciale dintre întreprinderile complexului energetic și prestatoare de servicii comunale și instituțiile/organizațiile care își exercită activitatea din contul mijloacelor bugetului de stat și ale bugetelor locale nu vor mai fi reglementate de o lege specială.
Pe agenda ședinței secretarilor generali din 21 ianuarie curent a fost inclus proiectul privind abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 600/1997 privind reglementarea consumului de resurse energetice, apă și canalizare în sistemul bugetar în contextul aplicării prevederilor Legii nr.181/2014 privind finanțele publice și responsabilității bugetar-fiscale și a Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice.
Menționăm că Legea nr. 181/2014 stabilește principiile și regulile bugetar-fiscale, precum și determină componentele BPN și reglementează relațiile interbugetare, calendarul și procedurile generale privind procesul bugetar, delimitează competențele și responsabilitățile în domeniul finanțelor publice. La rândul său, Legea nr. 131/2015 reglementează totalitatea principiilor și raporturilor juridice care apar într-un proces de atribuire a unui contract de achiziție publică.
Totodată, conform art.1 alin.2) din Legea nr. 181/2014, actele legislative ce reglementează domenii specifice sau activitatea unor autorități/instituții bugetare, nu vor cuprinde prevederi ce țin de elaborarea, aprobarea și executarea bugetelor, precum și alte prevederi aferente procesului bugetar, acestea fiind obiectul exclusiv al Legii 181/2014. În acest context, autorii menționează că prevederile Hotărârii nr. 600/1997 au devenit inaplicabile, ceea ce duce la abrogarea actului, care reglementa principiile formării mijloacelor bugetare destinate achitării consumului de energie, apă și canalizare, mecanismul de prevedere în buget a mijloacelor financiare, bazele contractuale ale relaţiilor între instituţiile/organizaţiile bugetare şi întreprinderile complexului energetic și achitarea consumului de resurse energetice.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
1138 просмотры
Дата публикации:
22 Январь /2021 08:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
energia electrică | sistem bugetar | autoritate publica | buget public
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии