Новости

Regulamentul Consiliului controlului financiar public intern

Un nou Regulament de organizare și funcţionare a Consiliului controlului financiar public intern a fost aprobat de Ministerul Finanţelor prin Ordinul nr.140 din 15 august curent şi va substitui regulamentul anterior, pus în aplicare prin Ordinul ministerului nr. 114 din 12.10.2012, în prezent abrogat. Documentul a fost publicat în MO din 7 septembrie 2018 şi prevede că Consiliul este instituit ca organism profesional cu rol consultativ pe lângă Ministerul Finanţelor şi acţionează în vederea susţinerii implementării eficiente a controlului financiar public intern în sectorul public al Republicii Moldova. În componenţa Consiliului vor fi incluşi 11 membri – reprezentanţi ai Ministerului Finanțelor, mediului de afaceri şi academic, societăţii civile, ai Curţii de Conturi, instituţiilor responsabile de politicile în domeniul controlului financiar public, experţi din domeniile finanţelor publice și juridic. Faţă de aceştia sunt înaintate anumite criterii de selectare: deţinerea studiilor superioare în domeniul economico-financiar, juridic sau administrării publice; experienţă de muncă în management (inclusiv management financiar), în control public sau în mediul academic şi posedarea limbii de stat. Membrii Consiliului vor fi nominalizați pentru un mandat de trei ani şi nu pot exercita mai mult de două mandate consecutiv, excepție constituind Președintele (Secretarul de stat din cadrul Ministerului Finanțelor, care patronează domeniul controlului financiar public intern). Regulamentul stabileşte şi atribuţiile Consiliului. Acesta urmează să ofere suport şi consiliere conducerii Ministerului Finanțelor în luarea deciziilor cu privire la implementarea reformelor în domeniul controlului financiar public intern, dezbate planurile strategice de dezvoltare a controlului financiar, avizează proiectele de acte normative, precum și ghidurile elaborate în domeniul controlului financiar. Totodată, Consiliul va emite o opinie asupra raportului anual consolidat, va analiza situaţia privind dezvoltarea domeniului şi va propune iniţierea modificărilor cadrului normativ aferent controlului financiar public intern. Structura urmează să participe la activitățile de mediatizare a sistemului de control și de conştientizare a conducătorilor entităților publice privind importanţa și beneficiile implementării acestuia, să monitorizeze procesul de certificare şi dezvoltare profesională a auditorilor interni din sectorul public, dar şi să examineze contestaţiile depuse la Comisia de certificare profesională a auditorilor interni etc. De asemenea, în Regulament este prevăzut modul de organizare a activităţii Consiliului controlului financiar public intern.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

1456 просмотры

Дата публикации:

10 Сентябрь /2018 08:00

Catalogul tematic

Новости | Приказы МФ

Ключевые слова

coniliu | Ministerul Finanţelor | regulament | Ordin MF | controale

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon