Новости

Regulile pieței gazelor naturale, aprobate

Consiliul administrativ al Agenției Naționale pentru Reglementarea în Energetică (ANRE) a aprobat și a publicat în „Monitorul oficial” din 21 februarie curent Regulile pieței gazelor naturale (Reguli), care vor fi puse în aplicare din data de 12 decembrie 2020. Documentul a fost elaborat în temeiul art.7 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale și are drept scop stabilirea cadrului legal pentru efectuarea tranzacțiilor de vânzare-cumpărare a acestora și a produselor conexe pe piața angro și cu amănuntul, precum și pentru prestarea serviciilor de sistem, bazate pe principiul transparenței, obiectivității, competitivității şi nediscriminării. Regulile, odată cu intrarea lor în vigoare, vor reglementa structura pieței; procedurile, principiile şi standardele de organizare şi de funcționare a acesteia; tipurile de contracte încheiate şi clauzele obligatorii ce urmează a fi prevăzute în acestea; metodele de calcul ale fluxurilor efective de gaze pe piață, a volumelor procurate de participanții ei în conformitate cu contractele încheiate, metodele de evidență a cantităților la punctele de intrare şi de ieșire ale rețelelor de transport. Suplimentar, documentul vizează procedurile şi metodele de evidentă a tranzacțiilor efectuate; procedura de efectuare a notificărilor fizice de către participanții la piață; metodele aferente achiziției serviciilor de sistem şi cele aferente achizițiilor pentru acoperirea consumului tehnologic şi a pierderilor în rețelele de transport şi de distribuție; metodele de calcul a dezechilibrelor cantitative provocate de participanții la piață şi al decontărilor financiare pentru dezechilibrele provocate etc. Conform ordinului ANRE, operatorii sistemelor de transport al gazelor naturale vor raporta trimestrial, pe parcursul anului 2020, despre acțiunile întreprinse în vederea pregătirii pentru implementarea Regulilor pieței gazelor naturale.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Национальное агентство по регулированию в энергетике Республики Молдова (НАРЭ)

1506 просмотры

Дата публикации:

25 Февраль /2020 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

ANRE | Ordin | gaze naturale | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon