Новости

Scorul indicatorului de bunăstare nu va fi aplicat până la 31 martie 2022

Cuantumul compensării pentru consumul energiei termice în perioada rece a anului ar putea spori de la 67% până la 80% din diferența de preț, fiind propusă majorarea volumului de energie termică pentru care se efectuează compensarea diferenței de tarif de la 1 Gcal la 1,5 Gcal per consumator. În Parlament este înregistrată inițiativa legislativă ce are ca scop acordarea unor măsuri suplimentare de protecție socială a consumatorilor casnici, precum și a familiilor defavorizate în perioada rece a anului, în urma majorării tarifelor pentru consumul de energie termică.  
 

Inițiativa mai prevede ca sumele compensării diferenței de preț la gazele naturale/energia termică ce nu au fost solicitate sau solicitate în mod eronat de către furnizori pe perioada gestionară să poată fi restituite în următoarele perioade, în baza raportului pentru perioada respectivă, dar nu mai târziu de termenul limită pentru transferul alocațiilor bugetare în anul de gestiune.

 

De asemenea, se propune ca, prin derogare de la Legea nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social, în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, la evaluarea eligibilității pentru acordarea dreptului la ajutorul pentru perioada rece a anului să nu fie aplicat scorul indicatorului de bunăstare, ceea ce înseamnă că nu se vor lua în considerare bunurile mobile și imobile pe care le are în proprietate/ folosință familia solicitantă de ajutor.

 

Totodată, în cazul în care familiile solicitante de ajutor social/ajutor pentru perioada rece a anului nu au depus cerere după expirarea termenului pentru care a fost stabilit dreptul la ajutor pentru perioada rece a anului, acesta se va extinde până la 31 martie 2022, fără a fi necesară depunerea unei noi cereri. Mai mult de atât, autorii propun ca pentru cererile depuse în perioada 1 ianuarie 2022 și până la intrarea în vigoare a noilor prevederi, care au obținut decizie de neacordare a dreptului la ajutorul pentru perioada rece a anului, deciziile respective să fie reexaminate în mod automat în cadrul sistemului automatizat ”Asistență socială”.

 

La momentul actual Legea cu privire la ajutorul social prevede că ajutorul pentru perioada rece a anului se stabilește familiilor solicitante care au un venit global mediu lunar mai mare decât venitul lunar minim garantat şi mai mic decât nivelul venitului lunar minim garantat majorat de 2,2 ori, iar prin această inițiativă se propune ca, prin derogare, indicatorul să constituie 2,6 ori.

 

Conform notei informative a proiectului, pentru majorarea volumului de compensare a diferenței de preț în urma majorării tarifelor la energia termică vor fi necesare mijloace financiare suplimentare de circa 70 mil. lei pentru 3 luni ale anului 2022, în cazul în care tariful actual va rămâne neschimbat.

După cum a anunțat prim-ministrul RM, Natalia Gavriliță, în cadrul unei conferințe de presă, majorarea volumului de compensare a diferenței de preț și a volumului acoperit de compensație fac ca suma maximă a compensației oferite de Guvern la factura pentru agentul termic să crească de la 450 de lei la 815 lei pe lună.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

823 просмотры

Дата публикации:

20 Январь /2022 07:59

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

compensatii | perioada rece a anului | Tarife | proiect de lege

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon