Новости
Scutiri de TVA fără drept de deducere pentru parteneriatele publice-private
Scutirea de TVA fără drept de deducere pentru proiectele parteneriatului public-privat se va aplica mărfurilor şi serviciilor specificate în anexele la contractul de în baza căruia se va efectua importul acestora.
Cabinetul de miniștri a aprobat ieri un
proiect de hotărâre elaborat în scopul
implementării mecanismului clar și eficient pentru importul mărfurilor și serviciilor de către agenții economici – parteneri privați pentru realizarea proiectelor de parteneriat public privat de interes național.
Proiectul este elaborat în scopul racordării cadrului normativ la prevederile mai noi ale Codului Fiscal şi prevede substituirea noţiunilor „cota zero a TVA” și „trecere în cont” cu „scutiri de TVA cu drept de deducere” și respectiv, „deducere”.
De asemenea, acesta prevede documentele confirmative ce urmează a fi prezentate de către agenții economici pentru restituirea sumei TVA în cadrul proiectelor de parteneriat public-privat de interes național, a comunicat ministrul Finanțelor, Octavian Armașu.
Astfel, una din modificări prevede că pentru realizarea contractului de parteneriat public – privat una dintre părţi – partenerul public sau cel privat – poate fonda societăți comerciale în scopul implementării proiectului.
Pentru restituirea TVA în cazul investițiilor capitale efectuate în cadrul realizării proiectelor de parteneriat public – privat de interes național, agentul economic va prezenta:
• contractele încheiate în cadrul proiectelor de parteneriat public – privat de interes național;
• la procurarea pe teritoriul Republicii Moldova a valorilor materiale, serviciilor, utilizate pentru efectuarea investiţiilor – facturile fiscale şi documentele de plată ce confirmă achitarea prin cont bancar a valorii procurărilor în cauză, inclusiv TVA, iar în cazul investițiilor capitale în clădiri, subiectul trebuie să dispună de documentele ce atestă executarea lucrărilor, cum ar fi proces – verbal de executare/recepționare a lucrărilor
• la procurarea valorilor materiale de la nerezidenţi sau de la persoanele juridice şi fizice rezidente care se află pe teritoriul Republicii Moldova, dar care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, utilizate pentru efectuarea investiţiilor – documentele de plată ce confirmă achitarea TVA prin cont bancar la Serviciul Vamal;
• la beneficierea de servicii de la persoanele juridice şi fizice rezidente care se află pe teritoriul Republicii Moldova, dar care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, utilizate pentru efectuarea investiţiilor – documentele ce atestă achitarea prin cont bancar a TVA aferentă procurării lor la bugetul public național, precum şi documentele ce atestă beneficierea de aceste servicii.
Aceste modificări sunt necesare în contextul în care prin Legea nr.288 din 15.12.2017 a fost exclusă obligativitatea de restituire a sumei TVA achitată doar pentru sumele plătite prin intermediul contului bancar în cadrul operaţiunilor de export şi investiţiilor capitale, conform art.1011 din Codul fiscal, iar pentru restituirea sumei TVA aferente investiţiilor capitale în autovehicule, prevăzută la art.1013 din Codul fiscal, a fost introdusă obligativitatea achitării sumei TVA prin intermediul contului bancar.
Suma TVA solicitată spre restituire trebuie să corespundă cu suma reflectată în Declarația privind TVA, cu excepția cazurilor de solicitare a restituirii TVA în baza art.1013 și 1014 din Codul fiscal de către agenții economici care nu sunt înregistrați ca plătitori ai TVA.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
2055 просмотры
Дата публикации:
24 Май /2018 13:45
Catalogul tematic
НДС | Налоговое администрирование | Новости
Ключевые слова
TVA | parteneriat public-privat | Hotarire de Guvern | Export | import
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии