Новости

Serviciile de sănătate în cadrul instituţiilor de învăţământ ar putea fi acordate din FAOAM

Cheltuielile pentru acordarea serviciilor suplimentare de sănătate copiilor, elevilor şi studenţilor de către personalul medical al instituţiilor de învăţământ ar putea fi suportate din fondul asigurărilor obligatorii de sănătate. În prezent aceste cheltuieli sunt acoperite din bugetele instituțiilor de învățământ. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă prin care se propune trecerea asistenților medicali din instituțiile de învățământ în subordinea Centrului Medicilor de Familie și suportarea cheltuielilor pentru acordarea serviciilor de sănătate din FAOAM. Amintim că, conform Hotărârii Parlamentului nr. 316 din 23.12.2016, a fost instituită Comisia specială pentru eficientizarea cadrului legislativ privind alimentația copiilor în instituțiile preșcolare și de învățământ. Astfel, acest proiect a fost elaborat ca urmare a activității Comisiei. Autorii consideră că aceste modificări vor îmbunătăți prestarea serviciilor medicale calitative în cadrul instituțiilor de învățământ. Notă: FAOAM pentru anul 2020 va fi format atât la venituri, cât și la cheltuieli din 8,3 mld. lei.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

1288 просмотры

Дата публикации:

26 Декабрь /2019 08:01

Catalogul tematic

Обязательное медицинское страхование | Новости

Ключевые слова

FOAM | institutie de invatamint | prestări servicii | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon