Новости

Serviciul Vamal atenționează agenții economici

Serviciul Vamal al Republicii Moldova atenționează agenții economici care și-au planificat traversarea frontierei de stat, în zilele apropiate, prin punctul de trecere a frontierei de stat Sculeni, să dea preferință altor puncte de trecere situate la frontiera moldo-română. Din motiv, că Direcția Generală a Vămilor din România, în perioada 10-14 martie a realizat lucrări de mentenanță în sistemul informatic Integrat Vamal al RO, pentru relocări a infrastructurii tehnice și a unor considerente manageriale, la moment sunt zeci de mijloace auto de tonaj, care își așteaptă rîndul să traverseze frontiera pe partea română, prin postul vamal Sculeni. Menționăm, că Serviciul Vamal al Republicii Moldova activează în regim normal. Reamintim tuturor participanţilor la traficul transfrontalier că, în situaţiile în care apar întrebări cu privire la traversarea frontierei de stat, la fel, în cazul în care sunt nemultumiţi de modul cum a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, puteţi forma numărul de telefon 0(22)574 111 (Call Center al Serviciului Vamal), unde aspectele semnalate vor fi examinate fără întîrziere şi luate măsurile conform legislaţiei. Totodată, menţionăm că pe pagina oficială web www.customs.gov.md, sunt plasate în regim on-line date cu privire la numarul mijloacelor de transport aflate la punctele de trecere a frontierei, precum şi imagini video de la posturile vamale Leuşeni, Tudora, Giurgiulești, Sculeni și Otaci.

via | www.customs.gov.md

Учреждения:

Таможенная Служба Республики Молдова

1326 просмотры

Дата публикации:

17 Март /2016 09:17

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

Serviciul Vamal | atentionare | agenti economici | puncte de trecere | Sculeni | frontiera

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon