Новости

Sistemul public de asigurări sociale are la bază principiul egalităţii

Guvernul nu a susținut inițiativa legislativă elaborată de un grup de deputați, prin care se propune, prin derogare de la Legea privind sistemul public de asigurări sociale, nerambursarea contribuțiilor individuale de asigurări sociale reținute și virate în plus, aferente indemnizațiilor lunare achitate membrilor organelor de conducere ale întreprinderilor de stat, ale societăților pe acțiuni din rândul persoanelor cu demnitate publică și funcționarilor publici. Autorii inițiativei consideră că aceste persoane își desfășoară activitatea, de regulă, în timpul orelor de muncă și care corespunde unor atribuții de serviciu, de aceea ar putea fi realizată fără o remunerare, mai special că, potrivit deputaţilor, este vorba de sume ce depășesc de câteva ori salariile de funcție. Pe de altă parte, Guvernul susține că sistemul public de asigurări sociale se organizează şi funcţionează având ca principiu de bază cel al egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege. Mai mult decât atât, subliniem că a fost abrogat art. 21 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale, care prevedea că baza anuală de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale nu poate depăși 5 salarii medii lunare pe economie pentru anul respectiv înmulțite cu 12, a menționat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, în cadrul ședinței Guvernului când a fost exprimat avizul negativ al proiectului.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1178 просмотры

Дата публикации:

23 Апрель /2018 14:30

Catalogul tematic

Государственное социальное страхование | Новости

Ключевые слова

contributii | functionar public | sume | supraplata | guvern Moldova

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon