Новости

Sistemul sancţionator: proiecte de modificare a altor legi

Partea I. Partea II. Din Legea privind Serviciul de Informații și Securitate se exclude dreptul SIS de a efectua expertize judiciare, aceasta rămânând să facă doar constatări tehnico- științifice, întrucât instituția nu deține experți în Registrul de stat al experților judiciari, iar specialiștii nu sunt atestați conform procedurii legale. Codul Contravențional se va completa cu un nou articol ce reglementează aplicarea sancțiunii mai blânde decât cea prevăzută de lege, sub formă de amendă. Acesta prevede că agentul constatator, procurorul, instanța de judecată sau comisia administrativă pot aplica amenda sub limita minimă, ținând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei, de rolul contravenientului în săvîrşirea contravenției, de personalitatea și comportarea lui în timpul şi după consumarea contravenției etc. Codul contravențional va mai fi completat cu un articol - 4401, prin care va fi reglementată contravenția flagrantă - contravenția descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să fie consumate. Procesul contravenţional în acest caz se consideră pornit din momentul descoperirii, urmând a fi înregistrat prin decizie privind examinarea contravenţiei în temeiul constatării agentului constatator, cel târziu, în următoarea zi lucrătoare din momentul depistării. Cartea a doua a Codului va mai fi completat cu două capitole noi: Proceduri simplificate de constatare și examinare a contravenției și Procedura scrisă de examinare a cauzei contravenţionale în instanţa de judecată. Curtea de Conturi va audita, pe lângă domeniile prevăzute în lege, impactul asupra mediului de afaceri, în vederea atingerii unei eficiențe maxime și a micșorării constante a presiunii asupra mediului de afaceri. În Legea privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător vor fi adăugate alineate noi la art.4, potrivit cărora, doar în cazul insuficienței documentației și informației deținute pentru a stabili respectarea legislaţiei de către persoana supusă verificării, controlul se va realiza la fața locului. Totodată, la depistarea unor erori în documentele prezentate de persoana controlată, organul solicită acesteia prezentarea explicațiilor în scris, care trebiue sa fie prezentate în termen de 5 zile de la data solicitării. Se preconizează ca modificările să intre în vigoare la 3 luni după data publicării în Monitorul Oficial, iar Guvernul, în acest termen, împreună cu Procuratura Generală, va aproba mecanismul de ținere a evidenței cazurilor de neâncepere a urmăririi penale. Notă: Proiectul modificărilor în legislaţie ce ţin de reforma sistemului sancționator în domeniul economic este elaborat de Ministerul Justiţiei, la propunerea Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство Юстиции

1565 просмотры

Дата публикации:

12 Январь /2018 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

cod contraventional | control de stat | sanctiune | modificarea legislatiei | proiect de lege

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon