Новости
Specialiştii moldoveni pot efectua un stagiu la BEI
Funcţionarii de la Guvern, colaboratorii
Băncii Naţionale şi ai altor organizaţii din sectorul de stat sau privat din Moldova pot efectua un stagiu la Banca Europeană de Investiţii (
BEI).
Banca a lansat în acest sens un program pentru specialiştii din sectoarele public şi privat din ţările Parteneriatului Estic. Programul este deschis doar pentru cinci ţări – Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova şi Ucraina, care au semnat un Acord-cadru cu banca.
Programul este elaborat în aşa fel, încât să propună celor mai buni candidaţi şi organizaţiilor lor posibilitatea preluării experienţei de lucru la BEI. Totodată, candidaţii trebuie să fie susţinuţi de angajatorii lor. În caz contrar, cererile nu vor fi examinate.
Documentele de participare la program pot fi depuse până la 6 septembrie.
BEI colaborează cu Moldova din anul 2007. De atunci, cu susţinerea băncii, în republică au fost implementate 15 proiecte în domeniul transporturilor, alimentaţiei cu apă, energeticii şi în susţinerea businessului mic şi mijlociu în valoare de peste 600 mil. euro. La începutul lunii septembrie la Chişinău va fi deschisă reprezentanţa permanentă a BEI.
via | www.infotag.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3

1502 просмотры
Дата публикации:
10 Август /2016 16:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
specialisti|stagiere|sustinere
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *