Новости

Statul nu-şi asumă obligația de scutirea taxelor administrate de APL

Guvernul nu a susținut în ședința sa din săptămâna trecută o inițiativă legislativă în care se propune scutirea de la plata taxei pentru amenajarea teritoriului și a taxei pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii a farmaciilor care activează în mediul rural. Autorii iniţiativei consideră că, în condițiile în care statul nu are posibilități pentru dezvoltarea farmaciilor comunitare, ar fi binevenită acordarea anumitor facilități pentru deschiderea farmaciilor private în mediul rural, iar populația cu venituri mici ar avea acces la medicamente, inclusiv cele compensate. În contextul nesusținerii inițiativei date, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, a argumentat că asumarea de către stat a obligaţiei de scutire de la plata taxelor respective reprezintă o practică periculoasă din punct de vedere al pierderilor de venituri ce pot fi suportate de către autorităţile administraţiei publice locale. Conform art 296 din Codul fiscal, APL poate decide acordarea unor scutiri pentru subiecții impunerii, inclusiv farmacii, a menționat ministrul. Este absolut logic să lăsăm aceasta hotărâre la discreția autorităților locale, a subliniat prim-ministrul, Pavel Filip. În localitățile rurale din țara noastră, în prezent, activează 200 de farmacii, care achită taxe locale ce variază între 3500 și 5000 lei, arată datele Asociației farmaciștilor din Republica Moldova.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1342 просмотры

Дата публикации:

03 Апрель /2018 14:20

Catalogul tematic

Налоговое администрирование | Местные сборы | Новости

Ключевые слова

farmacii | APL | Taxe locale | Pavel Filip | Octavian Armasu | guvern Moldova

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon