Новости

Stingerea prin scădere a obligației vamale constatate

Cererea de eliberare a Certificatului privind sumele TVA achitate la buget aferente serviciilor de import, precum și copia de pe contractul/invoice-ul în baza căruia se efectuează achiziția de servicii de la nerezident se va depune la Direcţia deservire fiscală (DDF)/ Direcţia generală administrare contribuabili mari (DGACM) unde este deservit contribuabilul sau la adresa de email: mail@sfs.md. Serviciul Fiscal de Stat a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la aprobarea Certificatului privind sumele TVA achitate la buget aferente serviciilor de import și a cererii de eliberare a acestuia. Amintim că, din data de 1 mai 2020, au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 60 privind instituirea unor măsuri de susţinere a cetăţenilor şi a activităţii de întreprinzător în perioada stării de urgenţă şi modificarea unor acte normative au fost operate modificări (art.IX) în art. 129 din Codul vamal. Acesta a fost completat cu alin. 8 care prevede că, în cazul importului de mărfuri (precum şi al mărfurilor anterior importate) în care valoarea în vamă a acestora include sau trebuia să includă redevenţele sau taxele pentru licenţe referitoare la mărfurile de evaluat, iar obligaţia vamală în partea ce ţine de TVA aferentă acestor redevenţe şi taxe a fost declarată şi achitată la SFS, la cererea plătitorului vamal, Serviciul Vamal stinge prin scădere obligaţia vamală constatată, în partea ce ţine de suma TVA, în limita sumei declarate şi achitate, în baza informaţiei SFS care certifică achitarea sumelor respective. Totodată, conform noului alineat (alin.9) al aceluiași articol, în cazul circumstanțelor prevăzute la alin. (8), Serviciul Vamal întreprinde măsuri de asigurare a stingerii obligației vamale în mărimea părții nestinse aferente sumei TVA, dacă acestea există. În acest caz, amenda și majorarea de întârziere se aplică aferent drepturilor de import nestinse.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1694 просмотры

Дата публикации:

05 Май /2020 08:00

Тематика:

Налоговое администрирование | Новости | Типовые формы

Ключевые слова

obligația vamală | Stingerea obligaţiei vamale | SFS | Proiect | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon