Новости

Subsidiile pentru dezvoltare regională reprezintă ajutor de stat

Măsura de sprijin sub formă de subsidii investiționale, acordată pentru dezvoltare regională, orientată către regiunea de dezvoltare UTA Găgăuzia, este considerată ajutor de stat. Consiliul Concurenței a făcut publică Decizia nr. ASO – 25 din 25.04.2019, potrivit căreia temei pentru instituirea schemei de ajutor de stat constituie prevederile Strategiei de dezvoltare social-economică a Găgăuziei pentru anii 2017-2022. Acordarea măsurilor de sprijin este justificată și de necesitatea susţinerii dezvoltării regionale a UTA Găgăuzia prin sprijinirea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă. Instituirea acestei scheme de ajutor de stat ar putea duce la crearea unui climat investițional favorabil pentru dezvoltarea economiei și stimularea antreprenoriatului în autonomie, fiind preconizată atragerea unor investiții suplimentare de până la 75 mil. lei, precum și creșterea numărului mediu scriptic al angajaților întreprinderilor. Totodată, se menționează despre obținerea unor venituri suplimentare în bugetul autonomiei sub forma de impozite achitate de întreprinderi. Astfel, în termen de 5 ani de la demararea schemei, vor fi obținute venituri suplimentare aproximativ de 2,5 mil. lei în bugetul central, 10,4 mil. lei în bugetul asigurărilor sociale și 3,9 mil. lei în fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Investitorii care vor implementa în UTA Găgăuzia proiecte regionale vor beneficia de măsuri de sprijin sub forma de subsidii pentru rambursarea costurilor reale eligibile de până la 30%, dar nu mai mult de 5 mil. de lei per beneficiar, în baza documentelor justificative și expertizei de stat, dar fără a depăși valoarea costurilor prevăzute. Bugetul total estimat al schemei de ajutor de stat notificate, pentru o durată de 5 ani (2019-2023), este de 28 mil. lei, pentru un număr maxim de 15 beneficiari.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | СОВЕТ КОНКУРЕНЦИИ

1409 просмотры

Дата публикации:

17 Май /2019 14:01

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

dezvoltare regionala | masuri de sprijin | subsidii | UTA Gagauzia | consiliul concurenței | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon