Новости

Subvenționarea creării locurilor de muncă: raportul cost-beneficiu

Subiecți al subvenției pentru crearea locurilor de muncă vor deveni persoanele fizice care prestează o muncă conform unei anumite specialități, calificări sau într-o anumită funcție, în schimbul unui salariu, în baza contractului individual de muncă, prevede proiectul pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1145/2017 (în continuare – proiect), prin care a fost aprobat Regulamentul privind subvenționarea creării locurilor de muncă.
 
Necesitatea operării modificărilor este condiționată de analiza informației prezentată de Ministerul Finanțelor privind mersul implementării mecanismului de subvenționare în perioada 2018- 2019, fiind constatat că la el au aplicat nouă agenți economici (sau 0,19% din numărul întreprinderilor din industria prelucrătoare), dintre care doar o singură companie a reușit să îndeplinească criteriile de eligibilitate1. Astfel, au fost create 1062 locuri noi de muncă pentru care a fost calculată subvenția în mărime de 42,48 mil. lei și a fost achitată prima tranșă în sumă de 21,24 mil. lei.

 

Respectiv, proiectul elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii are scopul de a facilita accesul agenților economici la mecanismul acestui tip de subvenționare. Documentul a fost examinat în cadrul ultimei ședințe a Secretarilor de stat și prevede acordarea unei subvenții în mărime de 40 mii lei, în două tranșe, pentru fiecare loc de muncă creat, agenților economici care vor asigura o creștere a efectivului de salariați de cel puțin 50 persoane (la momentul actual este vorba de minim 100 persoane). Prevedere are la bază datele Biroului Național de Statistică, care denotă că, în ultimii ani, în cadrul întreprinderilor mijlocii, se atestă o micșorare a numărului salariaților cu cca 4%, iar calculele prezentate în Analiza Impactului, arată că numărul mediu de personal în cadrul întreprinderilor mijlocii este de circa 76 persoane. Astfel, pentru a stimula creșterea sectorului acestor întreprinderi, se propune micșorarea pragului minim a locurilor de muncă create de două ori.

 

Totodată, sunt extinse categoriile subiecților subvenției prin excluderea  limitării pe categorii de vârstă între bărbați și femei. Modificare data rezultă din faptul că, din cauza lipsei acute a forței de muncă calificate, majoritatea întreprinderilor industriale sunt în incapacitate să angajeze personal în limita categoriilor de vârstă prevăzute în Regulamentul actual (bărbați cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani și peste 45 de ani). Prin urmare, agenții economici se confruntă cu imposibilitatea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate pentru a beneficia de ajutor din partea statului.

 

 

Suplimentar, proiectul prevede extinderea activităților economice pentru care agenții economici pot beneficia de subvenție la crearea locurilor noi de muncă în vederea susținerii domeniilor prioritare ale economiei naționale. Astfel, în lista  propune includerea activaților economice aferente industriei turismului, care în ultimii ani înregistrează un potențial de creștere destul de înalt.

 

În nota informativă la proiect se mai constată că, urmare efectuării Analizei Impactului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1145/2017 beneficiul net direct asupra bugetului public net ar fi de circa 89216 lei per loc de muncă nou creat. Astfel se constată, că modificările propuse la mecanismul privind subvenționarea creării locurilor noi de muncă sunt suficiente de atractive sub raportul cost-beneficiu pentru atingerea obiectivului general al mecanismului de subvenționare.

________________________________________

1 Potrivit pct. 11 din Regulament, poate solicita și beneficia de subvenție unică solicitantul care în anul de gestiune îndeplinește următoarele criterii de eligibilitate:

  1. are o creștere a efectivului de salariați1de cel puțin 100 de persoane care fac parte din categoria de subiecți ai subvenției2;
  2. salariul mediu lunar la întreprindere (cu excepția grupelor minore specificate la pozițiile 112 și 121 din Structura Clasificatorului ocupaţiilor din RM (CORM 006-14)) pentru persoanele angajate subiecți ai subvenției nu este mai mic decât 75% din
  3. cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul de gestiune, aprobat de Guvern;
  4. în ultima zi a lunii aferente anului fiscal pentru care se solicită subvenția nu are restanțe la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național, cu excepția cazurilor de reeșalonare a datoriilor invocate, conform acordurilor încheiate în modul stabilit;
  5. își asumă obligația de a menține, pe o perioadă de cel puțin trei ani de la ultima tranșă de plată a subvenției:
    a) efectivul de salariați, inclusiv din categoria persoanelor subiecți ai subvenției, cel puțin la nivelul menționat în contractul de subvenționare;
    b) mărimea salariului mediu lunar la întreprindere (cu excepția grupelor minore specificate la pozițiile 112 și 121 din Structura Clasificatorului ocupaţiilor din RM (CORM 006-14)) pentru persoanele angajate subiecți ai subvenției, ca să nu fie mai mică decât 75% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru fiecare an în parte, aprobat de Guvern;
  6. nu se află în procedură de insolvabilitate, fuziune, dezmembrare sau dizolvare;
  7. nu dispune de un ajutor de stat care se află în proces de recuperare;
  8. nu-și schimbă locația într-o regiune în care cuantumul subvenției este mai mic decât cel aferent regiunii în care a beneficiat de subvenție.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство экономики

1183 просмотры

Дата публикации:

18 Сентябрь /2020 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

subvenționare | locuri de muncă | proiect hotarire guvern | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon