Новости

Termen unic de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare

Termenul de achitare și raportare a impozitului pe bunurile imobiliare ar putea fi 25 septembrie. Prevederea se regăsește în proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2020 și face parte din setul de măsuri ce țin de simplificarea procesului de raportare și achitare a impozitelor de către sectorul privat. În prezent, contribuabilii pot achita impozitul pe bunurile imobiliare în două părți egale, până la data de 15 august și, respectiv, 15 octombrie, în bugetul unității administrativ-teritoriale în care este amplasat bunul imobiliar. Existența mai multor termene de achitare și raportare creează confuzie și incertitudine pentru contribuabili. Pe de altă parte, aceste termene complică administrarea fiscală prin evidența repetată a subiecților și obiectelor acestui impozit și suprapunerea anumitor procese, se spune în nota documentului. Totodată, stabilirea unui termen unic va genera o previzibilitate și posibilitatea de monitorizare a achitărilor impozitului pe bunurile imobiliare, una din sursele esențiale de venituri pentru autoritățile publice locale. Important este faptul că va fi păstrată reducerea de 15% în cazul achitării impozitului până la 30 iunie. O analiză a încasărilor achitării impozitului pe bunurile imobiliare reflectă că circa 70% din contribuabili achită acest impozit până la data de 30 iunie, beneficiind de reducere.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

2220 просмотры

Дата публикации:

20 Ноябрь /2019 11:01

Catalogul tematic

Налог на недвижимое имущество | Новости | Бюджетно-налоговая политика

Ключевые слова

impozit imobiliar | termen unic | reducere | politica bugetar-fiscala | monitorul.fisc.md | ministerul finantelor

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon