Новости
Transportul de mărfuri, în creștere
În perioada ianuarie-mai 2018 au fost transportate 6,1 mil. tone de mărfuri, cu 13,4% mai mult decât în perioadă similară din 2017, potrivit datelor Biroului Național de Statistică.
Doar întreprinderile de transport rutier au transportat 4,1 mil. tone de mărfuri, cu 12,2% mai mult decât în perioada corespunzătoare din anul precedent, iar cu mijloacele de transport feroviar au fost transportate 2,0 mil. tone de mărfuri sau cu 15,5% mai mult comparativ cu perioada similară din anul 2017.
Totodată, în luna mai 2018 întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 1,7 mil. tone de mărfuri, creşterea fiind de 20,5% faţă de luna aprilie curent şi cu 13,2% în raport cu luna mai 2017.
În același timp, parcursul mărfurilor în primele 5 luni ale anului curent a constituit 1762,8 mil. tone/km, cu 5,2% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din anul 2017. În luna mai 2018 acesta a totalizat 396,6 mil. tone/km, cu 12,5% mai mult faţă de luna aprilie 2018 şi cu 7,6% mai mult comparativ cu luna mai din anul 2017.
Potrivit informației, ponderi considerabile în volumul total de mărfuri transportate cu transportul rutier revin întreprinderilor din municipiile Chişinău (47,2%) şi Bălţi (7,0%), raioanele: Rezina (15,3%), UTA Găgăuzia (3,5%), Nisporeni (3,2%), Anenii Noi (2,9%), Ialoveni (2,7%), Căușeni (2,3%), Sângerei (2,2%), Strășeni și Râșcani (câte 1,6%), Floreşti (1,4%), Edineţ și Soroca (câte 1,2%), Orhei (1,1%), Taraclia (1,0%).
Dacă să ne referim la mărfurile transportate, cel mai mare volum s-a înregistrat la materiale de construcţie şi ciment – 28,6%, metale feroase şi fier vechi – 25,8% , cereale şi produse de panificaţie – 24,9%, petrol şi produse petroliere – 1,6%.
La capitolul transport pasageri, datele BNS indică că în perioada ianuarie-mai 2018 cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 40,5 mil. pasageri, cu 1,5% mai puţin comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2017.
Cei mai mulți pasageri au fost transportaţi cu autobuze şi microbuze ale agenţilor transportatori din municipiile Chişinău (58,7%) şi Bălţi (4,7%), dar şi din raioanele Cahul (4,9%), Orhei (4,8%), Ialoveni (2,6%), Ungheni (2,5%), Străşeni (2,1%), UTA Găgăuzia (1,9%), Anenii Noi (1,7%), Edineţ (1,5%), Soroca și Căuşeni (câte 1,4%), Briceni (1,1%), Florești (0,9%), Criuleni și Hânceşti (câte 0,8%).
Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie-aprilie 2018 au fost transportaţi 546,4 mii pasageri, cu 12,0% mai puţin faţă de aceeași perioadă din anul 2017.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1275 просмотры
Дата публикации:
29 Июнь /2018 11:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
transport auto | transport de pasageri | transport de marfuri | BNS
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии