Новости
Trei funcții de bază ale serviciului MobiSign
MobiSign este serviciul guvernamental de identitate și semnătură electronică mobilă (serviciul MobiSign) și reprezintă o soluție de identitate electronică bazată pe aplicații mobile și are ca obiectiv principal oferirea instrumentului de autentificare și semnare a documentelor electronice, inclusiv prin intermediul sistemelor informaționale integrate cu serviciul electronic guvernamental integrat de semnătură electronică (MSign) și serviciul guvernamental de autentificare și control al accesului (MPass). Definiția este inclusă în
proiectul Conceptului serviciului MobiSign, inclus pe ordinea de zi a ședinței secretarilor de stat.
Obiective de bază specifice stabilite pentru serviciul MobiSign sunt implementarea unui model distribuit de identificare și înregistrare a utilizatorilor; simplificarea procesului de obținere a identității electronice și a certificatului calificat al cheii publice; facilitarea utilizării identității electronice și creării semnăturii electronice de către cetățenii RM aflați în străinătate; sporirea accesibilității la serviciile de crearea a semnăturii electronice și implicit la serviciile electronice disponibile; crearea precondițiilor pentru înregistrarea la distanță a utilizatorilor și automatizarea procesului de verificare a identității; eficientizarea cheltuielilor pentru certificarea cheilor publice a angajaților din sectorul public.
Proiectul conturează trei funcții de bază ale sistemului: înregistrarea identităților electronice și a datelor aferente acestora; furnizarea informațiilor pentru identificarea electronică a persoanei în procesul de autentificare în cadrul sistemelor informaționale; crearea semnăturilor electronice pentru semnarea documentelor electronice.
Proprietar al serviciului MobiSign va fi statul, posesor – Instituția publică „Agenția de Guvernare Electronică”, iar deținător și administrator tehnic – Instituţia publică „Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică” (având inclusiv rolul de prestator de servicii de certificare).
Proiectul prevede că utilizatori ai serviciului MobiSign vor fi titularii certificatelor cheii publice identificați și înregistrați de către un prestator de servicii de înregistrare, care beneficiază de funcționalitățile de identificare electronică și creare a semnăturii electronice.
Conform estimărilor preliminare, implementarea serviciului MobiSign se va realiza cu suportul financiar al PNUD Moldova, costul fiind de aproximativ 1 mil. lei. Totodată, pentru punerea în funcțiune a soluției tehnice urmează a fi procurate licențe în valoare de aproximativ 0,2 mil. lei, precum și a fi efectuat un audit de securitate în valoare de circa 0,2 mil. lei. Aceste cheltuieli vor fi acoperite din bugetul Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică.
Costurile anuale pentru administrare a serviciului sunt estimate la 1,7 mil. lei și vor fi acoperite din contul bugetului de stat, similar costurilor anuale pentru dezvoltarea continuă a MobiSign (circa 0,8 mil. lei), care sunt formate din costurile necesare remunerării muncii personalului antrenat în dezvoltarea serviciului.
874 просмотры
Дата публикации:
07 Март /2022 07:58
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
MobiSign | concept | proiect HG | cheltuieli
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии