Новости

UE desemnează culoarele verzi

Comisia Europeană a emis un comunicat referitor la implementarea culoarelor verzi în vederea asigurării fluxului continuu al mărfurilor și serviciilor esențiale pe teritoriul Uniunii Europene. Potrivit informațiilor, statele membre UE urmează să desemneze toate punctele de trecere a frontierei din cadrul rețelei transeuropene de transport (TEN-T) ca puncte de trecere a frontierei pentru culoarele verzi (Anexa 1). Anterior publicația nostră a informat că România a stabilit deja 5 coridoare de tranzit. De asemenea, Comisia Europeană a subliniat faptul că, punctele de trecere a frontierei pentru culoarele verzi trebuie să fie deschise tuturor vehiculelor, indiferent de tipul mărfurilor pe care le transportă, iar procedurile trebuie reduse la minimum și simplificate. Astfel, trecerea frontierei, inclusiv toate verificările și controalele medicale, nu trebuie să dureze mai mult de 15 minute. Totodată, în contextul situației actuale, a fost înaintată solicitarea către statele membre UE să suspende temporar toate tipurile de restricții privind accesul la rețeaua rutieră care sunt în vigoare pe teritoriul lor (interdicții de weekend, interdicții de noapte, interdicții sectoriale etc.). Menționăm că, mai multe state europene au suspendat deja diverse tipuri de restricții, informație care poate fi consultată în avizul Agenției Naționale Transport Auto din Republica Moldova. Pentru a garanta siguranța lucrătorilor din sectorul transporturilor, este necesară respectarea unor măsuri speciale de igienă. În acest sens, comunicatul Comisiei include o listă completă de recomandări pentru a proteja conducătorii auto și întreprinderile de transport de infecția cu COVID-19.

via | customs.gov.md

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1456 просмотры

Дата публикации:

03 Апрель /2020 07:59

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

culoare verzi | UE | transport auto | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon