Новости

Unele funcții ale MEI vor fi delegate ANTA

Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) a delegat Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) un șir de competențe. Conform Ordinului nr.23 din 20 mai 2020 al MEI cu privire la delegarea unor funcții ale ministerului (publicat în „MO” din 29 mai), un șir de competențe vor trece la ANTA până la data de 1 ianuarie 2023. Astfel, ANTA a obținut dreptul de a aproba modificări la programele de transport rutier interraional/ internațional și listelor operatorilor de transport rutier antrenați la deservirea rutelor/ curselor incluse în programele menționate. Totodată entitatea va aviza modificările propuse la programele de transport rutier raionale în vederea asigurării corelării acestora cu programul de transport rutier interraional. În document mai este stipulat că ANTA va autoriza activitățile de transport rutier contra cost prin servicii regulate în trafic internațional, conform prevederilor legislației în vigoare, acordurilor și convențiilor internaționale la care Republica Moldova este parte, precum și schimbul de corespondență cu organele de resort ale altor state. Agenției i-au fost delegate și competențele de examinare a petițiilor și demersurilor privind transporturile rutiere de persoane și mărfuri, dar și de asigurare a realizării unui sistem de acumulare a datelor și informației privind transporturile rutiere de mărfuri și de persoane. Conform Ordinului, acesta a intrat în vigoare la data publicării, însă poate fi contestat cu cerere prealabilă, în termen de 30 de zile de la comunicare, la sediul Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство экономики

1450 просмотры

Дата публикации:

01 Июнь /2020 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

Ordin | ministerul economiei | ANTA | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon