Новости
USAID și Serviciul Vamal – 7 pași majori pentru facilitarea comerțului și implementarea Acordului de Asociere cu UE/DCFTA
Directorul Misiunii USAID Moldova, Scott Hocklander s-a întâlnit cu Directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Igor Talmazan. Întrevederea a vizat colaborarea eficientă desfășurată în cadrul parteneriatului dintre cele două instituții pentru facilitarea comerțului din Republica Moldova.
Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) susține Serviciul Vamal al Republicii Moldova în eforturile sale de modernizare, digitalizare și ajustare a practicilor operaționale pentru a corespunde prevederilor acordurilor internaționale, în special Acordul de Asociere cu UE/DCFTA și Acordul de Facilitare a Comerțului al OMC, a spori transparența și eficiența în relația cu mediul de afaceri și cetățenii, și pentru a simplifica accesul produselor Moldovenești pe piața europeană. Pe parcursul ultimilor cinci ani, cu susținerea Programului USAID Reforme Structurale în Moldova, Serviciul Vamal al Republicii Moldova a făcut șapte pași majori pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE/DCFTA astfel contribuind considerabil la facilitarea comerțului internațional al țării. A fost creat primul și cel mai comprehensiv Portal de Informații Comerciale (www.trade.gov.md) care permite mediului de afaceri național și internațional să acceseze rapid, detaliat și transparent informațiile necesare pentru importul și exportul de mărfuri în/din Republica Moldova; a fost modernizat noul website al Serviciului Vamal (www.customs.gov.md) pentru a facilita accesul rapid la informațiile operaționale și necesare colaborării Serviciului Vamal cu mediului de afaceri, cu publicului larg, presa, alte instituții guvernamentale și partenerii de dezvoltare. De asemenea, a fost creat, în baza Centrului de Apel al SV, un instrument important prevăzut de AA/DCFTA și AFC-OMC – Punctul de Informare pentru Comerțul Extern al Republicii Moldova, disponibil 24/24. A fost elaborată și pusă în funcțiune procedura electronică TIR-EPD - Pre-Declarația Electronică TIR care reduce timpul de procesare a documentației de însoțire a mărfurilor în punctele de trecere a frontierei și astfel reduce din efortul și timpul valoros necesar pentru dezvoltarea afacerilor și circulația comercială a mărfurilor. A fost elaborată și implementat versiunea electronică a borderoului de transport - e-Borderoul de Transport, o soluție IT care a digitalizat complet procedura necesară pentru tranzitul intern de mărfuri între posturile vamale și astfel a transparentizat activitatea și a redus timpii operaționali. Au fost elaborate proiecte legislative și studii necesare pentru facilitarea comerțului și îmbunătățirea parametrilor de circulație a mărfurilor prin trecerile de frontieră. A fost elaborată versiunea electronică a programului AEO. E-AEO (Agent Economic Autorizat) va permite nu doar reducerea timpului, excluderea documentației pe suport de hârtie și reducerea interacțiunii cu operatorii umani dar va oferi și o soluție strategică de conformare cu standardele internaționale AEO și posibilitatea de a face schimb de date cu instituții vamale din alte țări cu scopul de a obține recunoașterea reciprocă a Programului AEO. ”Suntem mulțumiți de colaborarea noastră de succes care a rezultat în relații puternice de parteneriat și care, sperăm, să se aprofundeze în viitor. Apreciem posibilitatea de a avea această întrevedere pentru a afla mai multe despre noile priorități ale Serviciului Vamal al Republicii Moldova (SV) și eventuale domenii de colaborare. Întâlnirea de astăzi și ulterioarele oportunități mai sistematice de interacțiune, ne vor permite să extindem colaborarea noastră în domeniile cheie.”, a declarat în cadrul discuției Hocklander, Directorul Misiunii USAID Moldova. De asemenea, Igor Talmazan, Directorul Serviciului Vamal le-a mulțumit reprezentanților USAID Moldova pentru asistența acordată în atingerea unora dintre principalele obiective orientate spre modernizarea instituției și digitalizarea procedurilor vamale, afirmând că echipa Serviciului Vamal va depune tot efortul pentru a valorifica în continuare oportunitățile acestui parteneriat, astfel încât rezultatele înregistrate să fie resimțite atât de agenții economici, cât și de fiecare cetățean.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
831 просмотры
Дата публикации:
19 Январь /2022 07:55
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
vama | cooperare | digitalizare | mediul de afaceri
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии