Новости

Va fi majorat cuantumul alocaţiilor sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni

Guvernul a aprobat majorarea cu 20%, de la 1 ianuarie 2018, a alocaţiei sociale de stat pentru persoane cu dizabilităţi din copilărie, de care vor beneficia circa 27300 persoane şi pentru circa 12100 copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 18 ani. Hotărârea Guvernului mai prevede majorarea, de la 1 aprilie 2018, cu 10% a alocaţiei sociale de stat pentru persoanele cu dizabilităţi, de care vor beneficia 10500 persoane, precum şi pentru 5200 copii care și-au pierdut întreţinătorul. Tot de la 1 aprilie 2018 se va majora cu 5% a alocaţiea socială de stat pentru persoanele vârstnice - circa 7800 persoane şi a alocaţiei pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere - 15200 persoane. Astfel, în total vor beneficia de majorări circa 78100 de beneficiari. Conform calculelor estimative pentru punerea în aplicare a prevederilor vor fi necesare mijloace financiare în mărime de circa 65 000,0 mii lei. Mijloacele sunt prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2018. Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, a menționat că proiectul stabileşte dezvoltarea sistemică a asistenţei sociale pentru a îmbunătăţi nivelul de protecţie a cetăţenilor, familiilor şi al coeziunii sociale, având ca scop sporirea nivelul de incluziune socială a categoriilor de cetăţeni menţionate şi asigurarea unui trai independent al acestora în comunitate.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1753 просмотры

Дата публикации:

08 Февраль /2018 11:00

Catalogul tematic

Новости | Физическое лицо | Закон о бюджете на год

Ключевые слова

persoane cu dizabilitati | prestatii sociale | Hotarire de Guvern | beneficiari | alocatie | copii

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon