Новости

Valorificarea fondului de bază al AOAM în 2015

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a alocat, în 2015, din fondul de bază al asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM) în jur de 4 miliarde 900 milioane de lei pentru achitarea serviciilor medicale. Aceste mijloace financiare au fost în creştere cu 499 milioane 739 mii lei sau cu 11,4% comparativ cu 2014, fiind valorificate în totalitate, în corespundere cu prevederile anuale. Aproape jumătate din mijloacele financiare ale fondului de bază – 49% au fost alocate pentru serviciile prestate în cadrul asistenţei medicale spitaliceşti, după care urmează cele acordate la nivelul asistenţei medicale primare cu peste 31%, dintre care 18,3% au fost direcţionate spre acoperirea costurilor medicamentelor compensate. Volumul total al cheltuielilor pentru medicamentele parţial sau integral compensate a constituit anul trecut 279 mln 720 mii de lei, cu 35,8% mai mult faţă de 2014. Totodată, a cincea parte din fondul de bază a fost utilizată pentru acoperirea cheltuielilor privind serviciile acordate în cadrul asistenţei medicale urgente, celei specializate de ambulator, serviciile de înaltă performanţă şi îngrijirile medicale la domiciliu. Menţionăm că fondul de bază al AOAM deţine cea mai mare pondere (în 2015 - 95%) din totalul cheltuielilor fondurilor AOAM. Pentru prestarea serviciilor medicale în cadrul sistemului AOAM, anul trecut au fost contractate 437 de instituţii medico-sanitare.

via | cnam.md

Учреждения:

Национальная Компания Медицинского Страхования РМ

1652 просмотры

Дата публикации:

15 Февраль /2016 15:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

fond de baza | CNAM | asigurarea medicala | AOAM

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon