Новости
Evidența profesiilor juridice și celor conexe – pe o singură platformă
Platorma integrată a profesiilor juridice (SI PIPJ) va fi formată din Registrul de stat al profesiilor juridice (destinat evidenței, prelucrării și utilizării datelor profesiilor juridice conexe justiției și entităților specifice domeniului), Cabinetul profesionistului (utilizat de către persoanele care practică profesiile juridice conexe justiției, în scopul gestionării individuale a profilului personal), dar și Sistemul de gestionare a dosarelor de mediere (SGDM).
Astfel, Platforma integrată a profesiilor juridice reprezintă un ansamblu de resurse și tehnologii informaționale și organizaționale ale sistemelor de transmitere a datelor, a normelor de drept și a infrastructurii pentru susținerea informațională a notificării, evidenței, monitorizării și a raportării informației cu privire la profesiile juridice conexe justiției și profesioniștilor care exercită activitate specifică domeniului.
Platforma va fi ținută electronic, în limba română. Posesorul platformei este Ministerul Justiției. În același timp, registratorii de date ai sistemului – cei care vor înregistrat datele în sistem, vor fi posesorul, dar și profesioniștii – persoanele care au acces la dosarul sau la profilul propriu din cadrul platformei, actualizând datele și informațiile din dosarul personal, organele de autoadministrare a profesiilor juridice, prin intermediul persoanelor desemnate, care efectuează înregistrarea și/sau actualizarea evenimentelor în sistem, cu referire la activitatea profesioniștilor, precum și mediatorii – persoanele care înregistrează, actualizează și gestionează dosarele de mediere în SGDM.
Destinatarii datelor platformei sunt persoanele fizice și juridice de drept public și privat, împuternicite cu dreptul de a primi datele respective conform legislației privind accesul la informație și celei din domeniul schimbului de date și al interoperabilității.
Platforma va fi accesibilă pentru registratori și profesioniști pe adresa https://profesii.justice.gov.md precum și prin intermediul altor resurse informaționale judiciare de pe site-ul web oficial al Ministerului Justiție.
Precizăm că Hotărârea Guvernului nr.606 din 28 august 2024 cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Sistemului informational „Platforma integrată a profesiilor juridice” a fost publicată în Monitorul Oficial din 6 septembrie curent.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
591 просмотры
Дата публикации:
10 Сентябрь /2024 07:08
Catalogul tematic
Юридическое лицо | Физическое лицо | Судебный исполнитель | Нотариус | Электронные услуги | Новости
Ключевые слова
persoana juridica | sistem informaţional | mediator | servicii electronice
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии