Новости
Examenul medical periodic al angajaților: ce modificări se propun?
Frecvența efectuării examenului medical periodic va fi revizuită. Un proiect în acest sens, ce prevede actualizarea cadrului normativ cu privire la examenele medicale profilactice obligatorii ale lucrătorilor pentru a fi aliniat la prevederile Organizației Internaționale a Muncii și Uniunii Europene a fost elaborat de Ministerul Sănătății și propus pentru consultări publice.
Astfel, autorii propun ajustarea periodicității supravegherii stării de sănătate a lucrătorilor expuși riscurilor profesionale, prin extinderea intervalului dintre examenele medicale periodice de la 12 luni la 24 sau 36 de luni, în funcție de riscurile profesionale specifice fiecărui loc de muncă. Această modificare are ca scop utilizarea mai eficientă a resurselor medicale, adaptarea supravegherii la riscurile reale identificate și reducerea sarcinilor administrative pentru angajatori, fără a diminua nivelul de protecție a sănătății lucrătorilor.
De asemenea, se propune extinderea rețelei de prestatori ai serviciilor specializate de medicină a muncii, prin diversificarea modalităților de furnizare a acestor servicii. Astfel, întreprinderile și instituțiile vor avea posibilitatea de a organiza propriile cabinete de medicină a muncii în cadrul unității, asigurând supravegherea stării de sănătate a propriilor angajați. În același timp, se prevede înființarea cabinetelor individuale de medicină a muncii, care vor putea presta servicii în special pentru întreprinderile mici și mijlocii.
Proiectul mai prevede că În cazul în care un angajat a efectuat examenul medical pentru obținerea concluziei cu privire la aptitudinea de muncă într-un alt stat, angajatorul are obligația de a se asigura că acesta este echivalent cu Fișa de aptitudine pentru muncă recunoscută în Republica Moldova, anterior repartizării angajatului la locul de muncă.
Angajatorul va transmite medicului specialist în medicina muncii, cu cel puțin 14 zile lucrătoare înainte de efectuarea examenului medical, cu excepția examenului medical la angajare, fișa de solicitare, fișa de evaluare riscurilor profesionale, pentru examenul medical la angajare sau în situația în care fișă de evaluare anterioară nu este actuală ori nu reflectă realitatea și un supliment la fișa de evaluare a riscurilor profesionale, pentru lucrătorul care urmează să desfășoare munca cu expunere la radiații ionizante, pentru examenul medical la angajare.
Conform datelor, în anul 2024 numărul total al populației ocupate în ramurile economiei naționale a constituit 853 900, iar numărul de lucrători examinați pentru examenele medicale periodice a constituit 79 512 persoane sau 9,3% din populația ocupată, dintre care admiși au fost 78 556 persoane sau 98,8 % din lucrătorii care au efectuat examenul medical periodic.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
108 просмотры
Дата публикации:
29 Декабрь /2025 08:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
examen medical
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии