
Новости
Exportul de mărfuri în regim preferențial: ce trebuie să cunoască agenții economici
Serviciul Vamal reamintește agenților economici care desfășoară activități de export despre importanța respectării cerințelor privind confirmarea originii preferențiale a mărfurilor, în baza acordurilor de comerț liber încheiate de Republica Moldova cu diverse state și teritorii.
Pentru a beneficia de preferințele tarifare prevăzute de aceste acorduri, exportatorii care solicită eliberarea certificatelor de origine preferențială sau întocmesc o declarație de origine pe un document comercial (precum factura) urmează să respecte regulile de origine aplicabile.
Totodată, aceștia trebuie să dețină și să prezinte documentele justificative relevante care atestă caracterul originar al mărfurilor și îndeplinirea condițiilor prevăzute de acordurile de comerț liber aplicabile.
Documentele justificative – cum ar fi declarațiile furnizorilor, facturile fiscale, extrasele din dările de seamă, actele eliberate de autoritățile locale – trebuie păstrate pe o perioadă de cel puțin trei ani și prezentate autorității vamale la solicitare.
În temeiul pct. 58 din Regulamentul nr. 92/2023 de punere în aplicare a Codului vamal nr. 95/2021, Serviciul Vamal are atribuția de a efectua verificări ulterioare ale certificatelor și declarațiilor de origine, inclusiv în baza solicitărilor autorităților vamale din țările de destinație, în cadrul cooperării administrative internaționale.
Totodată, Serviciul Vamal atrage atenția asupra unor aspecte importante:
- Furnizarea de informații false în documentele de origine sau nepăstrarea documentelor justificative poate fi sancționată, conform art. 385 din Codul vamal, cu amendă de la 2.000 până la 15.000 de lei.
- Declararea eronată a originii ca fiind „obținută integral în Republica Moldova”, în cazul în care valoarea mărfurilor depășește 8.000 de unități convenționale, constituie infracțiune, sancționată potrivit art. 248 alin. (4) din Codul penal cu amendă sau închisoare, precum și cu interzicerea dreptului de a desfășura anumite activități economice.
„Ne dorim ca agenții economici să beneficieze pe deplin de avantajele oferite de regimurile preferențiale, dar acest lucru este posibil doar prin respectarea riguroasă a regulilor de origine și a condiționalităților ce stau la baza procedurilor simplificate. Informarea corectă și prevenirea greșelilor sunt cheia unui comerț internațional sigur și eficient”, a declarat Alexandru Iacub, directorul Serviciului Vamal.
Serviciul Vamal rămâne deschis dialogului cu mediul de afaceri și încurajează agenții economici să se adreseze pentru consultări ori de câte ori au neclarități privind aplicarea regulilor de origine. Scopul acestor acțiuni este de a preveni aplicarea incorectă a prevederilor legale și de a evita eventualele sancțiuni sau blocaje comerciale.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
181 просмотры
Дата публикации:
19 Июнь /2025 07:50
Catalogul tematic
Новости | Contribuabil
Ключевые слова
Regimul preferențial | export de mărfuri | Serviciul Vamal
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии