Новости

Fondul de susținere a populației: modificarea destinației transferurilor

 Plățile suplimentare obligatorii în cuantum de 0,1% din suma achitată la cumpărarea de către persoanele fizice a valutei străine în numerar și a cecurilor de călătorie în valută străină contra mijloace bănești în numerar la casele de schimb valutar și la băncile licențiate care desfășoară activitate de schimb valutar în numerar cu persoane fizice, inclusiv prin intermediul aparatelor de schimb valutar,  achitate în Fondul de susținere a populației, vor fi transferate la conturile trezoreriale ale agențiilor teritoriale de asistență socială și la conturile trezoreriale ale structurilor responsabile de asistență socială din mun. Chișinău și din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia.

 

În Monitorul Oficial din 5 aprilie a fost publicată Legea nr. 63 din 21 martie 2024 pentru modificarea art.4 din Legea Fondului de susținere a populației nr.827/2000. Astfel, a fost modificată destinația transferurilor respective, anterior acestea se transferau la conturile trezoreriale ale bugetelor locale de nivelul al doilea, în funcție de amplasarea localității. Modificările au fost necesare în contextul în care de la 1 ianuarie 2024, autoritățile publice de nivelul II nu mai au atribuții în domeniul asistențe sociale, ca urmare a inițierii procesului de reformare și consolidare a sistemului de asistență socială din Republica Moldova.

 

Astfel, subiecții care încasează plățile suplimentare obligatorii menționate  vor transfera lunar sumele acumulate, până la data de 25 a lunii imediat următoare, deja la conturile trezoreriale ale agențiilor teritoriale de asistență socială și la conturile trezoreriale ale structurilor responsabile de asistență socială din mun. Chișinău și din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. 

 

Precizăm, conform art. 4 al Legii nr. 827/2000, sursele de finanfare a Fondului de susținere a populației sunt:

  1. taxa aeroportuară -în mărime de 50% din suma acumulată lunar din tariful pentru modernizarea aeroportului;
  2. transferurile obținute din plata suplimentară obligatorie în cuantum de 0,1% din suma achitată la cumpărarea de către persoanele fizice a valutei străine în numerar și a cecurilor de călătorie în valută străină contra mijloace banești în numerar la casele de schimb valutar și la bancile licențiate care desfășoar activitate de schimb valutar în numerar cu persoane fizice, inclusiv prin intermediul aparatelor de schimb valutar;
  3. sponsorizari, donații și alte încasări care nu contravin legislației.

 

Modificările intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

892 просмотры

Дата публикации:

05 Апрель /2024 13:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

Modificare | fond de sustinere

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon