Новости

Formularele dărilor de seamă IUPT24 și IUPT25, publicate

În Monitorul Oficial din 28 octombrie curent a fost publicat Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 106 din 10 octombrie 2025 care prevede modificarea OMF nr. 135/2017, în temeiul căruia au fost aprobate formularele dărilor de seamă ce vizează impozitul unic datorat de rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației.

 

OMF nr. 106/2025 prevede completarea OMF nr.135/2017 cu două formulare și instrucțiuni noi, și anume:

 

- Formularul-tip „Darea de seamă cu privire la impozitul unic pentru tranzacții cu persoane afiliate” (Forma IUPT25) și Modul de completare a acesteia (anexele nr.7 și nr. 8);

- Formularul-tip „Darea de seamă cu privire la impozitul unic pentru tranzacții cu persoane afiliate pentru perioada fiscală 2024” (Forma IUPT24) și Modul de completare a acesteia (anexele nr. 9 și nr. 10).

 

Prevederile actului normativ aferente Formei IUPT25 vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie anul 2026, iar cele Formei IUPT24 au intrat în vigoare la data publicării în MO.

 

Reiterăm, că în temeiul prevederilor Legii nr. 187/2025, art. 373 din Codul fiscal a fost completat cu alin. (11), care va intra în vigoare din 01.01.2026, conform căruia calculul și raportarea impozitului unic ca rezultat al ajustării conform cap. 112 din titlul V al CF se efectuează prin prezentarea unei dări de seamă cu privire la impozitul unic pentru tranzacții cu persoane afiliate către Serviciul Fiscal de Stat până la data de 25 a lunii a șasea după finele perioadei fiscale, stabilite în conformitate cu art. 121 din CF.

 

Se preconizează că urmare a aplicării noilor reglementări va fi perfecționat mecanismului de raportare fiscală de către rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației prin: instituirea unor instrumente de raportare distincte pentru tranzacțiile cu persoane afiliate; asigurarea monitorizării corespunzătoare a acestor tranzacții de către autoritatea fiscală; sporirea gradului de conformare voluntară și prevenirea riscurilor de evitare a obligațiilor fiscale.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

479 просмотры

Дата публикации:

29 Октябрь /2025 07:45

Catalogul tematic

Налоговая отчетность

Ключевые слова

afiliere | dare de seama fiscala | rezidenti ai parcurilor IT

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon