Новости

Gospodăriile țărănești vor fi înregistrate de către ASP în termen de 24 de ore

Înregistrarea de stat a gospodăriilor țărănești (de fermier) (GȚ) se va efectua conform prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali, adică în zi lucrătoare, în termen de 24 de ore, care se calculează din ziua lucrătoare imediat următoare celei în care au fost prezentate documentele necesare înregistrării.

 

În cadrul ședinței plenare din 2 februarie 2023 Parlamentul a aprobat în lectura a doua proiectul modificărilor și completărilor la Legea nr.1353/2000 privind gospodăriile țărănești (de fermier), elaborate în vederea uniformizării procedurii înregistrării unităților de drept de către IP „Agenția Servicii Publice” și ajustării la prevederile Codului civil.

 

Menționăm, modificările la Legea nr. 1353/2000, care au fost operate prin Legea nr. 270/2022 și intrat în vigoare la 1 ianuarie curent, au acoperit doar o parte din norme ce urmează a fi revizuite odată cu trecerea competenței de înregistrare a GȚ de la primării la ASP.

 

Astfel, în aceeași ordine de idei, ținând cont de faptul că, în temeiul Legii nr. 235/2012, încă în decembrie 2012 au fost excluse certificatele de înregistrare a unităților de drept, autorii proiectului au propus excluderea acestuia și pentru GȚ.  În aceste condiții, pentru confirmarea înregistrării de stat a gospodăriilor de fermier se va elibera decizia de înregistrare.

 

Proiectul aprobat, în baza normelor din HG nr. 272/2002 ce țin de crearea SIA „Registrul de stat al unităților de drept”, cât și în scopul uniformizării evidenței unităților de drept prin atribuirea identificatorului unic, prevede substituirea „numărului de înregistrare” cu „numărul de identificare de stat (IDNO)”. Totodată, în scopul inventarierii și gestionării conforme a datelor cu privire la GȚ înregistrate până la 1 ianuarie 2023, IDNO se va atribui de către organul înregistrării de stat gratuit din oficiu.

 

Redacția în vigoare a cap. VIII din Legea nr. 1353/2000 (art.26-27) reglementează procesul de reorganizare și lichidare a GȚ. Însă, conform prevederilor Codului civil (CC), reorganizarea este prevăzută doar pentru persoanele juridice, pe când GȚ are statut juridic de persoană fizică și, respectiv, nu poate fi supusă reorganizării, inclusiv în altă formă juridică de organizare. Din aceste considerente normele CC ce țin de lichidarea persoanei juridice nu pot fi aplicate GȚ. În scopul excluderii acestor neconcordanțe, proiectul prevede redenumirea și revizuirea cap. VIII, care va reglementa încetarea activității GȚ.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

826 просмотры

Дата публикации:

03 Февраль /2023 07:59

Тематика:

Новости

Ключевые слова

Agenţia Servicii Publice | înregistrarea | gospodarie taraneasca

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon