Аграрный сектор

În ce condiții proprietarii exploatațiilor non-profesionale vor putea comercializa legal surplusul de produse de origine animală

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează că astăzi, 4 aprilie 2023,  a intrat în vigoare  Ordinul nr. 57 din 8 februarie 2023 cu privire la aprobarea Regulamentului de stabilire a normelor de certificare sanitară veterinară a mărfurilor supuse controlului sanitar veterinar de stat.

 

Prevederea cea mai importantă a acestui regulament este că proprietarii exploatațiilor non-profesionale vor putea comercializa legal surplusul de produse de origine animală obținute de la propriile animale în condiții mult mai flexibile  având doar obligația să dețină asupra lor un carnet de sănătate pentru animalele.

 

Acest carnet de sănătate va fi eliberat gratuit de ANSA și va fi vizat trimestrial de către medicul/felcerul veterinar al circumscripției sanitare veterinare teritoriale, în raza căruia sunt crescute animalele.

 

Comercializarea acestor produse va fi admisă fie direct din gospodărie fie în locuri publice determinate în acest scop (piețe agroalimentare, târguri, expoziții, iarmaroace.

 

Proprietarii exploatațiilor non-profesionale de animale care vor dori să comercializeze produse obținute de la propriile animale vor trebui să respecte următoarele obligații:

  • animalele pe care le posedă să fie identificate și înregistrate corespunzător normelor legale și în caz de necesitate, sunt tratate cu medicamente de uz veterinar procurate pe bază de prescripție veterinară eliberată de medicul veterinar din circumscripția sanitar-veterinară sau alt medic veterinar autorizat;
  • animalele de la care s-au obținut produsele nu se află în perioada de așteptare ca urmare a administrării medicamentelor de uz veterinar;
  • să aplice toate măsurile pentru a evita riscul contaminării acestora şi trebuie să informeze medicul veterinar al circumscripției/direcția teritoriala pentru siguranța alimentelor, atunci când constată că produsele de origine animală destinate vânzării prezintă un risc pentru sănătatea umană sau a animalelor.
  • în locurile publice de comercializare a produselor de origine animală, producătorii vor avea o stare de igienă corespunzătoare (halate, șorțuri, bonete curate) şi vor avea asupra lor un document valid (carnet de sănătate), din care să reiasă că nu suferă de boli care pot fi transmise prin intermediul alimentelor.

 

Учреждения:

Национальное агентство по безопасности пищевых продуктов | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1191 просмотры

Дата публикации:

04 Апрель /2023 12:46

Catalogul tematic

Новости | Cельское хозяйство

Ключевые слова

Cельское хозяйство

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon