Новости

Încă 60 de zile în stare de urgență

Începând cu data de 4 februarie, starea de urgență pe întreg teritoriul țării se va extinde cu încă 60 de zile și va dura, respectiv, până la 3 aprilie 2023. Proiectul de hotărâre a Parlamentului privind extinderea termenului respectiv a fost aprobat astăzi, 2 februarie, în ședință plenară.

 

După cum se menționează în proiect, ca urmare a dispozițiilor adoptate de Comisia pentru Situații Excepționale în perioada stării de urgență au fost create mecanisme care au permis gestionarea eficientă a mai multor procese și domenii afectate de efectele conflictului din regiune.

 

Astfel, extinderea stării de urgență este necesară pentru a oferi și în continuare posibilitatea utilizării mecanismelor create, în special în domenii esențiale cum ar fi aprovizionarea țării cu energie electrică și gaze naturale, gestionarea fluxului de refugiați, asigurarea ordinii, securității publice și a celei la frontieră, acordarea serviciilor medicale/sociale, accesul la educație și piața muncii a refugiaților din Ucraina etc.

 

Am gestionat prin starea de urgență doar acele situații, la care nu am avut instrumente reglementate de cadrul legal, a menționat prim-ministra Republicii Moldova, Natalia  Gavrilița.

 

Amintim, dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul RM.

Учреждения:

Парламент Республики Молдова

635 просмотры

Дата публикации:

02 Февраль /2023 15:27

Тематика:

Новости

Ключевые слова

stare de urgenta | parlamenent

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon