
Va fi asigurat accesul egal la prestație pentru femeile necăsătorite aflate într-o relație de parteneriat, ceea ce înseamnă că indemnizația de maternitate va putea fi calculată și în baza venitului asigurat al tatălui copilului, indiferent de statutul civil al părinților, cu condiția ca acesta recunoaște paternitatea.
În Monitorul Oficial din 2 octombrie curent a fost publicată Legea nr.201 din 3 septembrie 2026 ce prevede aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale.
Precizăm că la moment, o femeie neasigurată poate beneficia de indemnizație de maternitate calculată din venitul asigurat al soțului, însă această posibilitate nu este prevăzută și pentru femeile necăsătorite, chiar dacă tatăl copilului este asigurat și își asumă responsabilitățile părintești. Pentru a înlătura această situație, din Legea nr. 289/2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestații de asigurări sociale urmează a fi eliminată condiționarea dreptului la indemnizație de înregistrarea căsătoriei, care limitează acordarea indemnizației pentru femeile care se căsătoreau după producerea riscului asigurat.
Extinderea dreptului la indemnizația de maternitate pentru femeile neasigurate şi necăsătorite va contribui la reducerea excluderii sociale şi la consolidarea protecției maternității, ceea ce reprezintă un obiectiv de politică publică prioritar.
Noua prevedere va intra în vigoare la 1 ianuarie 2028.
În altă ordine de idei, Legea publicată mai prevede că modificarea domiciliului copilului în baza unei hotărâri judecătorești nu va duce la pierderea indemnizației pentru creșterea copilului, iar termenul de prescripție pentru acțiunile în instanță privind prejudiciile cauzate prin discriminare va fi extins de la unu la trei ani
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
513 просмотры
Дата публикации:
05 Октябрь /2026 07:52
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
indemnizatia paternala | Securitate Socială | egalitate de gen
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *