Новости

Legea bugetului de stat pentru anul curent va fi modificată

 

Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2023.

 

Conform notei proiectului, factorii de bază care determină modificările operate la Legea bugetului de stat pentru anul curent țin de majorarea intrărilor de granturi externe și direcționarea acestor surse spre măsurile de dezvoltare a economiei naționale, în special pentru suplinirea Fondului rutier, Fondului național de dezvoltare regională și locală și a programelor de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii.

 

Astfel, atât veniturile, cât și cheltuielile bugetului de stat se propun a fi majorate cu 1 406,2 mil. lei. Respectiv, veniturile bugetului de stat vor constitui 66 274,6 mil. lei (cu 2,2% mai mult decât volumul aprobat), cheltuielile bugetului de stat vor constitui 84 601,9 mil. lei (cu 1,7% mai mult decât volumul aprobat), iar deficitul nu va suporta modificări, fiind la nivelul aprobat inițial de 18 327,3 mil. lei.

 

De asemenea, proiectul conține modificări și la Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, ce au ca scop creșterea nivelului salarial pentru unele categorii de angajați din sectorul bugetar (personalul din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică, din aparatele centrale ale ministerelor, șefii și șefii adjuncți ai oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, secretarii generali și secretarii generali adjuncți ai ministerelor, secretarii de stat).

 

Proiectul urmează a fi aprobat de Parlament. Cu detalii suplimentare vom reveni.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

722 просмотры

Дата публикации:

24 Май /2023 14:39

Тематика:

Новости

Ключевые слова

granturi | bugetul de stat

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon