Новости
Legea ce se referă la stimularea comerțului electronic a intrat în vigoare
În Monitorul Oficial din 5 aprilie curent a fost publicată Legea nr. 60 din 17 martie 2023 ce se referă la stimularea comerțului electronic și a intrat în vigoare la data publicării.
Amintim documentul conține modificări la o serie de acte normative, cum ar fi: Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, Legea nr.105/2003 privind protecția consumatorilor, Legea 284/2004 privind comerțul electronic etc.
Conform legii publicate, unitățile comerciale care desfășoară activitatea de comerț prin intermediul mijloacelor electronice și prin alte forme ce presupun activitatea fără suprafață comercială, vor fi obligate să instituie locuri de preschimbare a mărfurilor. locul de preschimbare a mărfii urmează a fi amplasat în localitatea unde este notificată activitatea de comerț, dar, la discreția comerciantului, pot fi înființate suplimentar și în alte localități. Unitățile comerciale vor face publice pe paginile web sau pe alte platforme, sau pe actele care însoțesc produsul informațiile privind adresa de preschimbare a mărfii, numerele de telefon și adresele electronice la care consumatorul va putea fi consultat privind procedura de preschimbare.
De asemenea, legea mai prevede că agenții economici vor fi obligați să afișeze public informațiile privind instrumentele și metodele de plată disponibile, precum și să aplice reducerile egale pentru toate instrumentele și mijloacele de plată, neavând dreptul să să aplice reduceri adiționale în cazul achitărilor în numerar.
Legea publicată mai prevede că adunarea generală a SRL va putea fi desfășurată în format electronic. Hotărârea privind ținerea adunării în format electronic se ia de către adunarea generală a asociaților doar în raport cu adunările ulterioare și pentru o perioadă care să includă cel mult următoarea adunare generală ordinară anuală. În cazul în care statutul SRL prevede forma ținerii adunării generale prin mijloace electronice, aceasta va stabili și cerințele privind mijloacele electronice utilizate pentru participarea asociaților la adunarea generală, necesare pentru a asigura identificarea asociaților și a reprezentanților lor, precum și pentru securitatea comunicării electronice.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1064 просмотры
Дата публикации:
06 Апрель /2023 08:00
Catalogul tematic
Электронные услуги | Новости
Ключевые слова
e-comert | facilitatea comertului
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии