Politica bugetar-fiscală 2025

Legislativul, până la finele anului, va opera modificări la politica fiscală și vamală

În Parlament în calitate de inițiativă legislativă este înregistrat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica fiscală și vamală 2025), elaborat urmare a adresărilor Ministerului Finanțelor, în vederea eficientizării proceselor de administrare fiscală și vamală, necesare pentru a fi aprobate până la final de an. Implementarea măsurilor de politică fiscală și vamală propuse se vor realiza prin modificarea cadrului normativ, care este constituit din Codul fiscal, Codul vamal, precum și legile conexe acestora.

 

Intervențiile propuse la Codul fiscal vizează modificările aferente taxei de plasare a publicității și taxei pentru dispozitive publicitare și urmăresc racordarea prevederilor Codului fiscal la Legea nr.62/2022 cu privire la publicitate. Astfel, conform proiectului, prin dispozitiv publicitar se va subînțelege sistemul de comunicare vizuală pentru amplasarea publicității exterioare în spațiile publice din exteriorul imobilelor și care este vizibilă în exteriorul imobilelor, cum ar fi afișe, panouri, standuri, instalații și construcții (situate separat sau suspendate pe pereții și acoperișurile clădirilor), firme tridimensionale, firme luminoase, tablouri electromecanice și electronice suspendate, mijloace de transport, alte mijloace tehnice (art. 288 p. 8) din CF).

 

Se propune expunerea în redacție nouă și a lit. c) din art. 290 al CF, conform căreia subiecți ai impunerii cu taxa de plasare (amplasare) a publicității (reclamei) vor fi persoanele juridice sau persoanele fizice înregistrate în calitate de întreprinzător care plasează și/sau difuzează publicitate (cu excepția publicității exterioare) prin intermediul mijloacelor cinematografice, video, rețelelor telefonice, telegrafice, telex, altor mijloace (cu excepția TV, internetului, radioului, presei periodice, tipăriturilor).

 

Subiecți ai taxei pentru dispozitive publicitare, odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări, vor fi persoanele fizice înregistrate în calitate de întreprinzător și persoanele juridice, care plasează și/sau difuzează publicitate exterioară prin intermediul dispozitivelor publicitare (lit.q) al art. 290 din CF).

 

Obiect al impunerii la taxa de plasare (amplasare) a publicității (reclamei) vor fi în noile condiții serviciile de plasare și/sau difuzare a publicității prin intermediul mijloacelor cinematografice, video, rețelelor telefonice, telegrafice, telex, altor mijloace (cu excepția publicității exterioare, TV, internetului, radioului, presei periodice, tipăriturilor) (alin. (1) lit. c) al art. 291 din CF).

 

În cazul taxei pentru dispozitivele publicitare obiect al impunerii o va constitui suprafața feței (fețelor) dispozitivului publicitar pe care se amplasează publicitatea exterioară, cu excepția suprafețelor de până la 3 m2 ce conțin informații difuzarea cărora este obligatorie în conformitate cu legislația (alin. (1) lit. q) al art. 291 din CF).

 

Modificările la Codul vamal au drept scop anularea reglementărilor ce vizează comercializarea bunurilor sechestrate, confiscate sau abandonate în favoarea statului prin revenirea la practica anterioară aferent cărora Serviciul Vamal va asigura transmiterea acestora spre comercializare Serviciului Fiscal de Stat.

 

Proiectul mai prevede modificări la Legea nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative, care, în condiția aprobării în redacția autorului, vor aduce în concordanță prevederile legii menționate cu art. 7 alin.(1) subpct. 2) din Legea nr. 139/2007 asociațiilor de economii și împrumut, potrivit căruia AEÎ în funcție de categoria licenței deținute, pot oferi membrilor săi servicii de acceptare a următoarelor tipuri de depuneri de economii: la termen și la vedere.  Astfel, având în vedere că acceptarea depunerilor de economii reprezintă una dintre activitățile de bază a AEÎ (similar băncilor), se consideră necesară completarea art. 6 lit. d) din Legea nr. 34/2024 cu o normă ce ar permite acestor entități acceptarea de depuneri de economii de la membrii săi în numerar nelimitat și respectiv, onorarea obligațiilor de plată față de aceștia.

 

Reiterăm, că prevederile proiectului urmează a fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2025.

 

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

286 просмотры

Дата публикации:

05 Декабрь /2024 08:00

Catalogul tematic

Бюджетно-налоговая политика | Codul vamal

Ключевые слова

Codul vamal | consultari publice | Taxa pentru dispozitivele publicitare | politica fiscală și bugetară

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon