Новости

Lista subiecților obligați să prezinte Declaraţia privind accizele va fi extinsă

Formularul Declaraţiei privind accizele (Formularul ACZ 09) şi Modul de completare a acesteia, aprobate prin Ordinul Ministrului finanțelor nr.11/2017, vor fi aplicate nu doar de către antrepozitarii autorizaţi, de subiecţii care desfăşoară activitate de întreprinzător şi care nu sunt înregistraţi în calitate de antrepozitari autorizaţi, dar care exportă în mod independent sau în baza contractului de comision mărfuri supuse accizelor, prelucrate şi/sau fabricate pe teritoriul Republicii Moldova, începând cu prezentarea dărilor de seamă pentru perioada fiscală ianuarie 2017, dar și de către persoanele juridice sau fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător şi utilizează alcoolul etilic nedenaturat de la poziţiile tarifare 220710000 şi 220890910 în alte scopuri decât cele prevăzute la art.124 alin.(15) sau (16) din Codul fiscal.

 

Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul ordinului Ministerului Finanțelor cu privire la modificarea Declaraţiei privind accizele şi a Modului de completare a ei, aprobată prin OMF nr.11/2017 care a fost elaborat întru executarea modificărilor operate la CF.

 

Reiterăm, că în temeiul prevederilor Legii nr. 212/2023 (ce vizează politica bugetar-fiscală), din 1 ianuarie 2024 subiecți ai impunerii cu accize au devenit și persoanele juridice sau fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător şi utilizează alcoolul etilic nedenaturat de la poziţiile tarifare 220710000 şi 220890910 în alte scopuri decât cele prevăzute la art.124 alin.(15) sau (16) din CF.

 

În condițiile aprobării proiectului în redacția înaintată pentru consultări publice, pct. 1 al Modului  de completare a Declarației privind accizele (Anexa nr. 2 la OMF nr. 11/2017) va fi expus în redacție nouă și va stabili că antrepozitarii autorizaţi, subiecţii care desfăşoară activitate de întreprinzător şi care nu sunt înregistraţi în calitate de antrepozitari autorizaţi şi care exportă în mod independent sau în baza contractului de comision mărfuri supuse accizelor, prelucrate şi/sau fabricate pe teritoriul RM, precum și persoanele juridice sau fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător şi utilizează alcoolul etilic nedenaturat de la poziţiile tarifare 220710000 şi 220890910 în alte scopuri decât cele prevăzute la art.124 alin.(15) sau (16) din CF, prezintă Serviciului Fiscal de Stat Declaraţia privind accizele în termenele1 prevăzute la alin. (3) şi (31) art.127 din CF.

 

Totodată, Anexa nr. 2 la OMF nr. 11/2017 se propune a fi completată cu pct.11 conform căruia de către persoanele juridice sau fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător şi utilizează alcoolul etilic nedenaturat de la poziţiile tarifare 220710000 şi 220890910 în alte scopuri decât cele prevăzute la art.124 alin.(15) sau (16) din CF, înscrierile aferente se introduc în Declaraţia privind accizele în perioada fiscală respectivă. Astfel, în col. 2 a Declaraţiei se va înscrie textul „alcool utilizat în alte scopuri decât cele prevăzute la art.124 alin.(15) sau (16)”, iar în col. 3, 4, 5, 7, 8 şi 10, se vor înregistra datele corespunzătoare.

 

Se propune ca noile prevederi să se pună în aplicare la data publicării în MO. Obiecțiile asupra proiectului se vor accepta până la 23 februarie anul curent.

 

________________


1Codul fiscal

Articolul 127. Evidenţa mărfurilor supuse accizelor ce se expediază (se transportă). Declararea achitării accizelor

(3) Antrepozitarii autorizaţi prevăzuţi la art.120 lit.a) sînt obligaţi să prezinte declaraţia privind achitarea accizelor şi să achite accizele pînă la data de 25 a lunii care succedă luna în care a fost efectuată expedierea (transportarea) mărfurilor supuse accizelor. Forma declaraţiei şi modul de completare a acesteia se stabilesc de către Ministerul Finanţelor.

(31) Subiectul care desfăşoară activitate de întreprinzător şi care nu este înregistrat în calitate de antrepozitar autorizat, dar care solicită restituirea accizelor în conformitate cu art.125 alin.(32), este obligat să prezinte declaraţia privind achitarea accizelor pînă la data de 25 a lunii care succedă luna în care a fost efectuată expedierea (transportarea) mărfurilor supuse accizelor.

 

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

938 просмотры

Дата публикации:

19 Февраль /2024 14:00

Catalogul tematic

Акцизы | Новости

Ключевые слова

subiecti | accize | declaraţia

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon