Новости
Locurile de preschimbare a mărfii în cadrul comerțului electronic nu vor fi considerate unități comerciale
Unitățile comerciale care desfășoară activitatea de comerț prin intermediul mijloacelor electronice și prin alte forme ce presupun activitatea fără suprafață comercială, vor fi obligate să instituie locuri de preschimbare a mărfurilor.
Proiectul de lege cu privire la modificare unor acte normative (stimularea comerțului electronic) a fost aprobat de Parlament astăzi, 16 februarie, în lectura a doua. Reamintim, pachetul de legi a fost elaborat de Ministerul Economiei, promovat pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, cu suportul partenerilor de dezvoltare.
Astfel, locul de preschimbare a mărfii urmează a fi amplasat în localitatea unde este notificată activitatea de comerț, dar, la discreția comerciantului, pot fi înființate suplimentar și în alte localități. Unitățile comerciale vor face publice pe paginile web sau pe alte platforme, sau pe actele care însoțesc produsul informațile privind adresa de preschimbare a mărfii, numerele de telefon și adresele electronice la care consumatorul va putea fi consultat privind procedura de preschimbare.
Este important de menționat că locurile de preschimbare a mărfii nu vor fi considerate unități comerciale.
Lipsa locului de preschimbare a mărfii și a informației privind acesta, precum și informarea necorespunzătoare privind amplasarea acestuia sau a datelor la care poate fi obținută o consultare privind procedura de preschimbare va fi sancționtă. Pentru persoana fizică această amendă va constitui de la 50 la 100 UC, iar în cazul persoanei juridice – de la 200 la 400 UC.
Unitățile care desfășoară activitatea de comerț prin intermediul mijloacelor electronice și nu dispun de suprafață comercială, vor notifica adresa unității comerciale în localitatea unde este sediul sau domiciliul comerciantului (pentru unitățile nou create) și în localitatea în care încetează activitatea cu utilizarea suprafeței comerciale pentru trimestrul următor celui în care a încetat activitatea, sau în localitatea unde se desfășoară cea mai mare parte a activității (de ex. unde se efectuează cea mai mare parte a livrărilor către consumator).
Aprecierea amplasării unității comerciale se va efectua de către comerciant o dată la 75 de zile, calculate de la data de 1 ianuarie a fiecărui an, cu schimbarea eventuală a adresei unităților comerciale în termen de 15 zile de la finalizarea evaluării.
Proiectul mai prevede că agenții economici vor fi obligați să afișeze public informațiile privind instrumentele și metodele de plată disponibile, precum și să aplice reducerile egale pentru toate instrumentele și mijloacele de plată, neavând dreptul să aplice reduceri adiționale în cazul achitărilor în numerar.
Prevderile ar putea fi aplicate retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2023.
Учреждения:
Парламент Республики Молдова
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1231 просмотры
Дата публикации:
20 Март /2023 08:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
lectură finală | proiect de lege | comert electronic
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии