Новости

Managementul de caz al beneficiarului de ajutor social, din 1 ianuarie 2025

În Monitorul Oficial din 22 februarie curent a fost publicată Legea nr. 23 din 15 februarie 2024 pentru modificarea unor acte normative, ce are ca scop responsabilizarea beneficiarilor de ajutor social.

 

Astfel, structurile teritoriale de asistență socială, din 1 ianuarie anul 2025, vor efectua o evaluare a cauzelor care duc la situație de dificultate (necesitatea de a beneficia de ajutor social), însoțită de dezvoltarea unui plan care poate include furnizarea de măsuri de asistență socială, inclusiv servicii sociale, iar în cazul familiilor cu beneficiari apți de muncă - și măsuri de ocupare în câmpul muncii.

 

În acest sens, Legea nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social a fost completată cu un articol nou ce va reglementa managementul de caz al beneficiarului de ajutor social. Conform legii, management de caz presupune un instrument de identificare și evaluare a nevoilor familiei, în colaborare cu aceasta, pentru a accesa servicii care să răspundă necesităților indentificate în conformitate cu resursele disponibile.

 

Prin aceste modificări autoritățile intenționează să reducă dependența beneficiarilor apți de muncă de ajutorul social și încurajarea acestora de a participa la măsurle active de ocupare a forței de muncă.

 

Conform datelor, pe parcursul anului 2023 au fost achitate mijloace financiare pentru plata prestației de ajutor social în cuantum de 686,5 mil.lei, iar pentru anul curent sunt preconizate în acest sens 725,4 mil.lei.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

824 просмотры

Дата публикации:

23 Февраль /2024 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

acte normative | ajutor social | management

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon