Politica bugetar-fiscală 2025
Metoda de amortizare accelerată va putea fi aplicată de către toate persoanele juridice
În temeiul prevederilor Legii nr. 214 din 31.07.2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală), dreptul de aplicare a metodei de amortizare accelerată va fi acordat pentru toate persoanele juridice, fără a ține cont de mărimea întreprinderii, care este reglementată prin Legea nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii, în vederea extinderii spectrului de instrumente axate pe eficientizarea proceselor de desfășurare a activității de întreprinzător.
Astfel, începând cu 1 ianuarie anul 2025, cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii mijloacelor fixe amortizabile, precum și investițiile efectuate la acestea se vor recupera din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării în mărime de până la 50% în primul an de punere în funcțiune a mijlocului fix. Cealaltă parte a investiției se va amortiza liniar pe perioada duratei de funcționare utilă.
În acest sens, alin. (61) din art. 261 al Codului fiscal este expus în redacție nouă conform căreia, prin derogare de la prevederile alin. (6) al art. 261 din CF, agenții economici, alții decât cei care desfășoară activități financiare, de asigurări/reasigurări prevăzute în secțiunea K din Clasificatorul activităților din economia Moldovei, pot utiliza metoda amortizării accelerate pentru primul an de punere în funcțiune a mijlocului fix. Mărimea amortizării mijlocului fix ce urmează a fi dedusă se determină după cum urmează:
a) pentru primul an de utilizare, amortizarea nu poate depăși 50% din costul de intrare al mijlocului fix;
b) pentru următorii ani de utilizare, amortizarea se calculează prin raportarea valorii neamortizate a mijlocului fix la durata de funcționare utilă rămasă a acestuia.
Reiterăm, că noile reglementări vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie anul viitor.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
682 просмотры
Дата публикации:
28 Август /2024 07:50
Catalogul tematic
Amortizarea | Юридическое лицо | Налоговые новости
Ключевые слова
politica fiscală | persoana juridica | amortizarea activelor
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии