Мнения

Ambasadorul SUA în Moldova: Semnarea acordului cu FMI va deschide calea spre noi fonduri internaționale și proiecte investiționale

Aspectele relațiilor bilaterale dintre Statele Unite ale Americii și Republica Moldova, precum și implementarea de către autoritățile naționale a reformelor de modernizare a economiei naționale, au fost discutate de către Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în cadrul unei întrevederi cu Ambasadorul SUA în țara noastră, James D. Pettit. În cadrul întrevederii Octavian Calmîc și James D. Pettit au făcut un schimb de opinii vizavi de stadiul actual al relațiilor bilaterale, menționând că acestea sunt în ascensiune și există toate posibilitățile pentru impulsionarea acestora pe diferite dimensiuni, inclusiv prin inițierea unor noi proiecte investiționale. Referindu-se la situația social-economică din țară, ministrul a menționat că datorită eforturilor Guvernului, în ultima perioadă de timp s-a reușit obținerea mai multor progrese pe diferite domenii, în special care vizează sfera socială. Vorbind despre proiectele de perspectivă, vicepremierul a menționat că o atenție primordială este acordată celor din domeniul infrastructurii, sectorului energetic, etc. Octavian Calmîc a menționat că la moment sunt în plină desfășurare proiectele legate de implementarea proiectelor de interconexiune a rețelelor de transport energie electrică și gazenaturale dintre Moldova și România, care după prezentarea studiilor de fezabilitate și proiectelor tehnice, urmează a fi realizate până la finele anului 2019. În cadrul discuțiilor a fost abordată și problema semnării a unui nou acord cu FMI. În context, ministrul Octavian Calmîc a specificat și-a exprimat convingerea că Republica Moldova va semna documentul dat ci FMI. La rândul său, James D. Pettit a menționat că semnarea documentului cu FMI este un lucru foarte important pentru Republicii Moldova, deoarece va fi deschisă calea atât spre noi fonduri internaționale, cât și la proiecte investiționale cu participarea companiilor de talie mondială.

via | www.realitatea.md

1139 просмотры

Дата публикации:

27 Сентябрь /2016 10:09

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

semnarea acordului | FMI | Moldova | fonduri internatioanel | proiecte investitionale

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon