Мнения
Bugetul pentru 2015: ce prevede şi care sunt recomandările FMI
FMI atenţionează: alocaţiile sociale trebuie reduse
În acelaşi timp, în cel mai recent raport de ţară pentru Republica Moldova, Fondul Monetar Internaţional (FMI) îndeamnă autorităţile să promoveze o economie austeră, pentru că, în caz contrar, în 2015 deficitul bugetar ar putea ajunge la 7,1% din PIB.
Şi aceasta din cauza cheltuielilor sociale prea mari pe care autorităţile le-au făcut în perioada electorală: majorări de pensii, salarii, compensaţii pentru agricultori ş. a. Toate acestea, de rând cu încetinirea activităţii economice, vor cauza în acest an un deficit bugetar echivalent cu 5,4% din PIB, în timp ce în 2013 acest indicator a constituit 3,8% din PIB, subliniază raportul FMI.
Potrivit fondului, printre cheltuielile împovărătoare pe care le-au făcut autorităţile, se numără mărirea salariilor profesorilor şi angajaţilor instituţiilor preşcolare în august curent, sporirea salariului minim pe ţară de la 900 până la o mie de lei, majorarea plafonului pensiei de la 1300 până la 1500 de lei pentru a beneficia de ajutor financiar din partea statului ş. a.
Astfel, pentru menţinerea sustenabilităţii bugetului şi reducerea dependenţei de donatorii externi, FMI recomandă autorităţilor de la Chişinău să controleze mai strict nivelul salariilor şi altor cheltuieli sociale.
De asemenea, trebuie respectate prevederile Legii privind finanțele publice locale, ce va intra în vigoare din 2015.Mai mult, FMI a cerut viitorului Guvern să fie deosebit de atent la elaborarea și punerea în aplicare a politicilor macroeconomice și financiare.
Totodată, a recomandat implementarea reformelor structurale ale economiei, mai ales în situaţia în care există un risc de încetinire a creşterii economice în ţara noastră, în contextul ultimelor evenimente din regiune.
Menţionăm că, potrivit art. 39 din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar, dacă legea bugetară anuală nu este adoptată şi publicată până la 31 decembrie, finanţarea cheltuielilor pentru anul curent se efectuează lunar în mărime de a douăsprezecea parte din suma cheltuielilor prevăzute pentru anul bugetar precedent.
În anul trecut, executivul a aprobat cu o întârziere de circa două luni bugetul, după ce anterior proiectele au fost aprobate de către executiv în termeni restrânși. Atunci Biroul Consiliului Național pentru Participare a acționat în judecată Guvernul pentru încălcarea principiilor transparenței decizionale, după ce executivul a inclus pe ordinea de zi a şedinței din 27 noiembrie 2013 examinarea proiectului Legii bugetului pentru 2014, fără ca anterior acesta să fie făcut public ori consultat cu cetățenii, după cum prevede legislația în vigoare.
Ulterior, la 27 noiembrie, proiectul a fost aprobat de Guvern, iar o lună mai târziu a fost adoptat în a treia lectură de parlament. În septembrie curent, prin angajarea răspunderii politice, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii bugetului de stat pentru anul 2014 din 23 decembrie 2013.
via eco.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
2106 просмотры
Дата публикации:
30 Декабрь /2014 13:28
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
buget | FMI | Guvern | cheltuieli | PIB
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии