Мнения
Drăguțanu: BNM a semnat deja contractul cu Kroll
Banca Națională a Moldovei a semnat deja contractul cu consorțiul format din firmele Kroll și Steptoe & Johnson. Evenimentul a avut loc pe data de 5 octombrie, cu 11 zile înainte de anunțarea începerii procesului de lichidare a băncilor comerciale Banca de Economii, Banca Socială și UNIBANK. Un anunț în acest sens a fost făcut ieri de către Guvernatorul interimar al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu.
Potrivit acestuia, sumele cerute pentru serviciile acordate sunt mult mai mici decât cele „aruncate în presă” mai devreme. Totodată, din motive de confidențialitate, suma exactă nu poate fi anunțată.
Contractul este semnat pentru o perioadă de doi ani. În acest timp compania trebuie să indentifice persoanele care au controlat băncile, persoanele care au organizat fraudele, care au implementat fraudele, cei au benefiat de pe parcursul fraudelor.
Potrivit Guvernatorului interimar, s-ar putea ca aceeași persoană să fie implicată în toate aceste proceduri sau doar în una dintre ele.
De asemenea, Kroll va investiga fluxurile financiare internaționale, se va ocupa de localizarea activelor - depozite bancare, vile, mașini, iahturi și va depune eforturi pentru recuperarea acestora.
Totodată, în realizarea acestor activități s-a recomandat o interacțiune cât mai strânsă cu ancheta, astfel încât materialele colectate să fie incluse în procese de urmărire penală realizate de autoritățile din Moldova și să fie utilizate în instanțele de judecată.
Guvernatorul interimar al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, a mai spus în ședința Parlamentului de ieri că s-a creat impresia că declarațiile neinspirate ale fostului prim-ministru (n.red. Valeriu Streleț despre sumele pe care le-ar cere Kroll pentru serviciile prestate) voiau să îi motiveze pe repreznetanții companiei Kroll să renunțe la continuarea investigației realizate în Republica Moldova.
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Valeriu Streleț a declarat mai devreme care ar fi potențialele sume ce ar putea fi plătite companiei Kroll în cazul în care se acceptă oferta aceste pentru cea de-a doua fază de investigații privind furtul din sistemul financiar-bancar, dar și pentru recuperarea banilor.
Eu sunt foarte indignat de ceea ce s-a întâmplat în special de această mega-fraudă din sectorul bancar.
Să vă dau un simplu exemplu. Din primele surse recuperate să presupunem 100 de milioane, compania Kroll vrea să îi rămână aproape 60 de milioane. Noi negociem și sper să fie semnat acest acord, a menționat premierul Valeriu Streleț la emisiunea Moldova în Direct de la Moldova1.
Streleț a mai adăugat că își dorește ca cei care se fac vinovați și beneficiarii de pe urma acestui furt să fie trași la răspundere.
Consorțiului format din firmele Kroll și Steptoe & Johnson este singurul care și-a prezentat disponibilitatea de a participa la cea de-a doua etapă de investigații.
via | bani.md
1551 просмотры
Дата публикации:
03 Декабрь /2015 10:44
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
Dorin Drăguţanu | BNM | investigatie | Kroll
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии