Мнения

Experți: Inițiativa legislativă privind amnistia fiscală și de capital comportă mari riscuri de creștere a corupției, spălării de bani și evaziunii fiscale

Amnistia de capital propusă ar putea duce la legalizarea actelor precedente de corupţie şi perpetuarea în funcţie a funcţionarilor corupţi, fapt ce vine în contradicţie cu obiectivele luptei împotriva corupţiei, prin faptul că instituţiile de resort nu vor putea verifica provenienţa activelor declarate. Aceasta compromite întreaga reformă a sistemului de verificare şi asigurare a integrităţii. Declarația a fost făcută de către un grup de reprezentanţi al organizaţilor necomerciale precum și experţi neafiliaţi. Potrivit expertului Adrian Lupușor, aprobarea în prima lectură a proiectului de lege privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală, dar și a proiectului de lege pentru modificarea actelor legislative - au fost aprobate cu o grabă fără precedent şi încălcarea normelor legale ce ţin de transparenta în procesul decizional și elaborarea actelor legislative. Printre principalele riscuri ale aprobării acestei legi se numără riscul de creştere şi mai puternică a evaziunii fiscale, prin creşterea beneficiilor evaziunii, scăderea costurilor evaziunii şi probabilităţi de depistare, deoarece beneficiarii amnistiei de capital nu vor putea fi investigaţi. Riscul de creştere a corupţiei şi spălării de bani prin interdicţia de a verifica provenienţa activelor declarate, riscul de imagine pentru sectorul bancar, deja şifonat după fraudele bancare şi a cazurilor de spălări de bani de proporţii şi cu rezonanță internaţională, dar şi riscul înrăutăţirii relaţiilor cu partenerii de dezvoltare, prin subminarea principiilor statului de drept, a eforturilor de asigurare a integrităţii în sectorul public şi reformare a sistemului bancar - condiţionalităţi-cheie ale suportului bugetar al principalilor parteneri de dezvoltare, a precizat Lupușor. În acest context, experţii propun retragerea acest două proiecte de lege şi demararea unei reforme complexe cu scopul diminuării economiei informale. Potrivit experţilor, aceasta trebuie să vizeze acţiuni mult mai fundamentale şi eficiente decât amnistia propusă, printre care şi:
  • Dezvoltarea sistemului de plăţi electronice şi descurajarea utilizării numeralului;
  • Eficientizarea în continuare a administrării fiscale şi elaborarea unui nou Cod Fiscal, în corespundere cu bunele practici internaţionale;
  • Majorarea amenzilor, dar şi capacitatea autorităţilor de a depista cazurile de evaziune fiscală, ocupare sau remunerare informală; eventual, extinderea penalităţilor pentru ocupare informală şi asupra angajaţilor.
  • Revizuirea cotelor de impozitare în vederea unor eventuale ajustări pentru a stimula conformarea fiscală şi a minimiza beneficiile evaziunii fiscale;
  • Sporirea nivelului de informare şi conştientizare a populaţiei privind riscurile evaziunii fiscale şi ocupării informate;
  • Sporirea eficienţei, durabilităţii şi transparenţei sistemului de pensionare;
  • Creşterea transparenţei privind procesul de emitere a documentelor permisive pentru companii, precum şi diminuarea discreţiei funcţionarilor publici în acest sens;
  • Reformarea mecanismelor de exercitare a controalelor de stat, prin diminuarea numărului acestora în paralel cu sporirea eficienţei şi ţintirii acestora.

via | www.realitatea.md

1954 просмотры

Дата публикации:

20 Декабрь /2016 09:42

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

expert | amnistia fiscala | coruptie | evaziune fiscala | Amnistia de capital

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon