Мнения

Ministrul Economiei s-a întâlnit cu protestatarii din cadrul Asociației Micului Business

Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministrul Economiei, a avut o întrevedere cu reprezentanții mitingului de protest, organizat de Asociația Micului Business, în cadrul căreia a fost discutată problema activității de întreprinzător în bază de patentă. În cadrul întrevederii, viceprim-ministrul Octavian Calmîc, a specificat că ministerul Economiei pledează pentru necesitatea perfecționării cadrului de reglementare privind activitatea economică în bază de patentă în vederea asigurării concurenței loiale pe piață la capitolul micului business și creării condițiilor echitabile de impunere fiscală. În context, Octavian Calmîc a menționat că ministerul Economiei deja a propus un șir de amendamente la legislația actuală, care vine să îmbunătățească climatul de afaceri din țară și este gata să propună modificări suplimentare la legislația fiscală și administrarea afacerii, care să permită un confort mai sporit micilor antreprenori din țară, inclusiv deținătorilor de patentă, care urmează să se reorganizeze. În acest scop s-a propus ca întreprinderile mici și mijlocii să fie scutite de controale pe un termen de 5 ani și să achite un impozit unic de la cifra de afaceri de 2-3%, să beneficieze de un sistem simplu de raportare fiscală și orice control efectuat să aibă un caracter consultativ, a spus ministrul Economiei. În scopul perfecționării legislației la capitolul dat, ministrul Economiei a propus deținătorilor de patentă organizarea, săptămâna viitoare, a unei mase rotunde, unde în baza studiului „Activitatea economică în bază de patentă: analiza de țară și bunele practici internaționale”, realizat de Institutul Național de Cercetări Economice, să fie discutate diferite soluții privind eficientizarea sistemului simplificat de impozitare, inclusiv prin examinarea experienței altor state. La sugestia deținătorilor de patentă va fi discutată experiența Letoniei. Referindu-se la una din cerințele înaintate de protestatari, Octavian Calmîc a menționat că în termen de 10 zile Guvernul va prezenta avizul la inițiativa legislativă a unui grup de deputați privind prelungirea practicii comerțului în baza patentei de întreprinzător, dar decizia finală va fi luată de Parlament după examinarea tuturor pozițiilor. Potrivit statisticilor Inspectoratului Fiscal principal de Stat, în Republica Moldova activează în bază de patent 18295 de întreprinzători, dintre care peste 12 mii în domeniul comerțului. Conform datelor de la fisc, în 2015, în bugetul de stat, de la eliberarea sau prelungirea patentei au fost acumulate circa 39 milioane de lei.

Учреждения:

Министерство экономики

1156 просмотры

Дата публикации:

13 Июль /2016 14:42

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

asociatia micului business | ministerul economiei | Octavian Calmîc | proteste | patenta de întreprinzător

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon