Мнения
Pavel Filip: Trebuie să fim previzibili şi să avem reguli clare pentru mediul de afaceri
Premierul Pavel Filip a prezidat o şedinţă cu membrii Secretariatului Consiliului Economic de pe lîngă Prim-ministru (CE), preşedinţii grupurilor de lucru create în cadrul acestuia şi finanţatorii structurii.
Dialogul purtat s-a axat pe rezultatele obţinute în promovarea reformelor de îmbunătățire a mediului de afaceri şi de ameliorare a climatului investițional, precum şi pe priorităţile de activitate a CE pentru anul viitor.
În cadrul reuniunii, şeful Cabinetului de miniştri a transmis mulţumiri partenerilor de dezvoltare pentru sprijinul și încrederea acordată Consiliului Economic, dar şi reprezentanţilor asociaţiilor de business pentru implicare activă în promovarea reformelor.
Am o atitudine specială faţă de CE, este cel mai important instrument pe care pot să-l utilizez în activitatea mea. Guvernul este deschis pentru dialog, trebuie doar să stabilim priorităţile de activitate şi să mergem consecutiv în realizarea acestora, iar Consiliul Economic este o platformă eficientă în acest sens, a declarat Pavel Filip.
Prim-ministrul a mai vorbit despre priorităţile de activitate ale Executivului şi obiectivele atinse, printre care: redobîndirea încrederii partenerilor de dezvoltare, aprobarea Acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi reluarea finanţărilor externe, inclusiv din partea Uniunii Europene.
N-a fost un an simplu pentru Guvern, aşa cum n-a fost un an simplu pentru mediul de afaceri şi cetăţeni. Totuşi, am reuşit să facem mai multe lucruri bune şi sînt convins că am pornit în direcţia corectă. Trebuie să fim absolut previzibili, să avem reguli clare şi stabile, pentru a permite mediului de afaceri să se dezvolte, a mai spus Pavel Filip.
Pe parcursul anului 2016, în cadrul Consiliului Economic de pe lîngă Prim-ministru au fost create trei grupe de lucru permanente şi cîteva ad-hoc. Prezenţi la şedinţă, preşedinţii grupurilor de lucru, reprezentanţi ai asociaţiilor de business, au menţionat că, în această perioadă, au fost promovate mai multe iniţiative necesare pentru facilitarea activităţii comunităţii de afaceri, iar instituţia a devenit una funcţională. Printre realizări au fost menţionate: reforma controalelor de stat şi reducerea numărului de acte permisive, eliminarea obligativităţii ştampilei, facilitarea comerţului, simplificarea procedurii de obţinere a permiselor de lucru pentru străini şi altele.
La rîndul lor, reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ai Ambasadei Marii Britanii în Republica Moldova şi ai Băncii Mondiale, instituţii care sprijină financiar activitatea Secretariatului CE, au apreciat progresul înregistrat în facilitarea activităţii mediului de afaceri şi au spus că vor susţine în continuare activitatea Consiliului Economic, pentru a crea o economie eficientă, care să aducă beneficii cetăţenilor.
Se observă o schimbare foarte mare a atmosferei de lucru, care a devenit una de colaborare dintre asociaţiile de business şi autorităţi. Vom continua să acordăm suport pentru dezvoltarea guvernanţei economice în Republica Moldova, a subliniat Alex Kremer, şeful Oficiului Băncii Mondiale la Chişinău.
La finalul întrevederii au fost trasate obiectivele de activitate ale Consiliului Economic de pe lîngă Prim-ministru pentru anul 2017, printre acestea fiind: reducerea în continuare a poverii administrative asupra mediului de afaceri, elaborarea modificărilor la Codul muncii, precum şi măsurile de combatere a fenomenului salariilor în plic.
via | moldpres.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1330 просмотры
Дата публикации:
21 Декабрь /2016 10:40
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
Pavel Filip | mediul de afaceri | promovare | Reforme
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии