Мнения

Sindicatele cer majorarea de urgență a salariului minim pe țară

Perturbările din societate, precum şi majorarea vertiginoasă a preţurilor la produsele agroalimentare, devalorizarea monedei naţionale, reducerea veniturilor reale ale populaţiei şi alţi factori cu impact social puternic, au condus la scăderea drastică a nivelului de protecţie şi a calităţii vieţii cetăţenilor din Moldova. Declația a fost făcută astăzi de către Oleg Budza, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM). Potrivit lui, salariul minim pe ţară nu a fost modificat de la 1 octombrie 2014, când acesta a fost stabilit în mărime de 1000 de lei. Actualmente, salariul minim în Republica Moldova, în comparație cu cel din țările din regiune, este cel mai mic - de doar circa 45 de euro. De atunci şi până în prezent evoluţia socială şi economică a avut consecinţe negative asupra nivelului de trai şi a puterii de cumpărare a veniturilor salariaţilor - indicele preţurilor de consum a crescut cu peste 116,9%, minimul de existenţă a sporit cu 6.6%, salariul minim pe ţară acoperind doar 57.6% din minimul de existenţă. Mai mult decât atât, conform prognozei indicatorilor macroeconomici, pentru anul 2016 media anuală a inflaţiei va constitui 111,4%, depăşind creşterea salariului nominal pe economie, care va fi de doar 109.8%, aceasta însemnând că veniturile reale ale cetăţenilor se vor reduce şi mai mult în continuare, a menționat Oleg Budza, transmite Realitatea.md. Totodată, pentru anul curent este prevăzută o creştere a cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real până la 2100 de lei. iar în cazul menţinerii mărimii actuale a salariului minim pe ţară. se va crea o discrepanţă de peste două ori între garanţiile minime in sectorul real şi în ccl bugetar. De asemenea, conducerea CNSM s-a expus şi asupra instituirii moraioriului asupra controlului de stat ce vizează Inspectoratul de Stat al Muncii, exprimându-şi dezacordul în acest sens. Acest fapt contravine normelor internaţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi, cu siguranţă, va expune unor riscuri sporite viaţa şi sănătatea omului la locul de muncă şi va conduce la creşterea accidentelor de muncă, inclusiv la încurajarea aplicării muncii "la negru", consideră sindicaliştii. Sindicaliştii s-au mai arătat indignaţi de încercarea de a pune obligaţiile statului pe seama cetăţenilor care au avut depuneri băneşti în Banca dc Economii la data de 2 ianuarie 1992 şi insistă ca plata sumelor indexate a acestora, achitate prin ÎS ..Poşta Moldovei”, să fie efectuată din mijloacele bugetului dc stat, inclusiv cheltuielile pentru distribuire, iar Guvernul, în caz de constrângeri bugetare, să atragă granturi speciale, aşa cum prevede articolul 4 din Legea privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii. CNSM a aprobat o Declaraţie privind majorarea salariului minim pe ţară, care va fi expediată Guvernului Republicii Moldova.

via | www.realitatea.md

1862 просмотры

Дата публикации:

18 Апрель /2016 14:24

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

sindicatele | majorarea salariilor | salariul minim | Moldova | reducerea veniturilor | cetateni | cuantumul minim

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon