Мнения

Transparenţa investiţiilor capitale ar asigura proiecte care să răspundă necesităţilor

Asigurarea transparenţei procesului de planificare şi implementare a investiţiilor capitale trebuie să devină obligatorie. Recomandări în acest sens au formulat participanţii la masa rotundă prilejuită de încheierea proiectului „Sporirea transparenţei investiţiilor capitale publice prin consultarea propunerilor cu locuitorii comunităţilor”. Proiectul a fost implementat de Asociaţia Presei Independente, cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii la Chişinău, prin Fondul pentru Buna Guvernare. Exerciţiul de consultare publică a propunerilor de investiţii capitale a fost efectuat în 15 oraşe ale ţării, fiind implicate 800 de persoane din aceste localităţi. În cadrul consultărilor locuitorii au scos în evidenţă problemele cu care se confruntă, soluţionarea cărora necesită investiţii capitale publice. Directorul executiv al API, Petru Macovei, a remarcat că părerea general exprimată a fost cea că administraţia publică locală trebuie să consulte mai des cetăţenii atunci când e vorba de valorificarea investiţiilor capitale publice, în special pe fundalul resurselor limitate. Ambasadorul Marii Britanii la Chişinău, Phil Batson, a spus că este bucuros că acest proiect, susţinut de ţara sa, contribuie la afirmarea transparenţei într-un domeniu precum este cel al investiţiilor capitale. În Marea Britanie orice proiect care are o valoare mai mare de 5000 de lire sterline este consultat de autorităţi cu cetăţenii, fapt ce permite ca proiectele iniţiate să răspundă necesităţilor oamenilor. Veaceslav Negruţa, expert în finanţe publice, ex-ministru al finanţelor, a menţionat că autorităţile publice locale uneori sunt mai receptive decât cele centrale atunci când e vorba de a consulta opinia cetăţenilor. În opinia sa, bunele practici evidenţiate în cadrul acestui proiect ar urma să fie preluate şi de alte localităţi ale ţării. Inga Burlacu, consultat API, s-a referit la necesitatea de a reîmprospăta sistematic informaţia despre implementarea proiectelor finanţate din investiţii capitale publice şi plasare acesteia în locuri unde poate fi vizionată de toţi cetăţenii.



via | www.ipn.md

1322 просмотры

Дата публикации:

29 Июнь /2016 11:30

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

transparenta | bani publici | investitii | recomandari | API | investiti capitale

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon