Новости

Modificări în Raportul narativ privind executarea bugetelor autorităţilor bugetare

Raportul narativ privind executarea bugetelor autorităţilor/instituțiilor bugetare – documentul ce reprezintă o descriere narativă, reflectând informația privind executarea bugetelor autorităţilor/instituțiilor bugetare și factorii ce au influențat la executarea bugetelor, a fost actualizat.

 

În Monitorul Oficial din 5 noiembrie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor privind modificarea și completarea Cerințelor la întocmirea Raportului narativ privind executarea bugetelor autorităților/instituțiilor bugetare, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 164 din 30 decembrie 2016.

 

În primul rând, în Cerințele generale la descrierea generală a executării bugetelor autorităților/instituțiilor bugetare (anexa la Ordin), a fost introdus punctul conform căruia  se va descrie partea de cheltuieli pe fiecare ramură cu includerea, în mod obligatoriu, a explicaţiilor care argumentează executarea cheltuielilor destinate achitării cotizațiilor de membru față de organizațiile internaționale la care Republica Moldova este membru (aici se va indica denumirea organizației internaționale, cadrul legal de aderare și suma transferată), precum și executarea fundurilor aprobate în Legea bugetului de stat (Fondul rutier, Fondul național de dezvoltare regional și locală, Fondul național de mediu etc).  

 

Totodată, Cerințele la descrierea informației din bilanțul contabil, se completează cu un nou indicator:  724 - Rezultatul reorgaizării autorităților / instiuțiilor bugetare.

 

În același timp, anexa nr.1 „Informație cu privire la executarea subvențiilor acordate din buget” se substituite cu o anexă nouă – „Informație cu privire la executarea subvențiilor / granturilor acordate din buget”, în timp ce anexa nr. 3 – „Descifrarea creanțelor și datoriilor” a fost substituită cu „Informație cu privire la executarea cheltuielilor pentru tehnologii informaționale și comunicații”.

 

Ordinul a intrat în vigoare la data publicării.

 

Precizăm, Raportul narativ privind executarea bugetelor autorităţilor/instituțiilor bugetare dezvăluie detalierea informației din rapoartele financiare conform următoarei structuri:

•Descrierea generală a executării bugetelor autorităţilor/instituțiilor bugetare;

•Descrierea informației din bilanțul contabil;

•Descrierea creanţelor şi datoriilor, formate în autoritățile/instituţiile bugetare;

•Descrierea operațiunilor supuse consolidării;

•Descrierea performanței pe programe/subprograme și pe contingente;

• Informație adițională.

 

Raportul narativ pe suport de hârtie se semnează cu semnătură olografă de către conducătorul autorității/instituției bugetare și de contabilul-șef (șeful serviciului contabil), iar cel consolidat - de către conducătorul autorității publice centrale și de contabilul-șef (șeful serviciului contabil), șeful direcției finanțe și contabilul șef sau de alte persoane împuternicite.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

270 просмотры

Дата публикации:

06 Ноябрь /2024 07:56

Catalogul tematic

Расходы бюджета | Налоговые новости

Ключевые слова

bilanț consolidat | cheltuieli | Autorități Publice | raport

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon