Новости
Modificările efectuate în Codul fiscal pentru anul 2024: impozitul pe venit
Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu unele excepții, au intrat în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal privind impozitul pe venit, taxa pe valoare adăugată, accize, impozite și taxe locale, aprobate prin Legea nr. 212/2023 pentru modificarea unor acte normative (politica fiscală și vamală pentru anul 2024). În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat a publicat pe pagina web un comunicat privind noile prevederi. În cele ce urmează trecem în revistă principalele prevederi noi ce țin de impozitul pe venit.
Modificări efectuate privind impozitul pe venit
Modificarea noțiunii de „dividend”
A fost modificată noțiunea de „dividend”, în vederea aducerii în concordanță a acesteia cu prevederile Codului Civil și a altor acte normative specializate. Astfel, în cazul adoptării deciziei unanime a asociațiilor, modul de redistribuire a profitului net poate fi altul decât proporțional părților sociale deținute de către asociați.
Modificarea noțiunii de „dobândă”
A fost modificată noțiunea de „dobândă”, prin extinderea tipurilor de instrumente financiare care pot genera venituri sub formă de dobândă, cum ar fi: valori mobiliare de stat, titluri de creanță sau obligațiuni, inclusiv sconturi, discount-uri, primele și premiile legate de asemenea valori, titluri și obligațiuni.
Facilități acordate de angajator
A fost extins spectrul facilităților fiscale acordate de către angajator. Astfel, facilitățile impozabile acordate de angajator includ:
- plăţile acordate salariatului de către angajator în scopul compensării costurilor pentru serviciile alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani în mărime ce depăşeşte valoarea nominală deductibilă de 2500 de lei lunar pentru fiecare copil al salariatului;
- cadourile în natură, inclusiv vouchere, oferite salariaţilor de către angajator, precum şi cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia zilelor de sărbătoare nelucrătoare conform Codului muncii şi a zilelor de naştere ale salariaţilor, al căror cuantum cumulativ depăşeşte valoarea de 10% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat fiecărui salariat;
- plăţile aferente cheltuielilor suportate şi determinate pentru transportul şi hrana studenţilor stagiari şi/sau elevilor, peste limita de 75 lei și respectiv de 70 lei, conform modului stabilit prin Hotărîrea Guvernului nr.693/2018 cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit.
Concretizarea modalității de determinare a facilității reglementată la art.19 lit.d) din Codul fiscal
Prevederile art.19 lit. d) din Codul fiscal nu se aplică creditelor acordate de bănci şi organizaţii de creditare nebancară salariaţilor acestora în condiţiile generale în care acestea acordă credite persoanelor fizice terţe. În sensul articolului dat, prin condiţii generale se înţeleg condiţiile acceptate de către bănci şi organizaţii de creditare nebancară privind oferirea creditelor cel puţin unei persoane fizice terţe pentru acelaşi produs financiar oferit salariaţilor.
Noi surse de venituri neimpozabile
Art. 20 din Codul fiscal a fost completat cu noi surse de venituri neimpozabile, după cum urmează:
- plăţile primite de către salariaţi în scopul compensării costurilor pentru serviciile alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani în mărime ce nu depăşeşte valoarea nominală de 2500 de lei lunar pentru fiecare copil al salariatului;
- cadourile în natură, inclusiv vouchere, primite de către salariaţi, precum şi cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia zilelor de sărbătoare nelucrătoare conform Codului muncii şi a zilelor de naştere ale salariaţilor, al căror cuantum nu depăşeşte valoarea de 10% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat;
- veniturile menționate la art.24 alin. (193), (194) și (26) din Codul fiscal;
- veniturile obţinute de persoanele fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), de la predarea deşeurilor de metale feroase şi neferoase, a reziduurilor industriale care conţin metale sau aliaje ale acestora.
Extinderea spectrului cheltuielilor deductibile în scopuri fiscale
A fost extins spectrul cheltuielilor deductibile în scopuri fiscale cu următoarele:
a) cheltuielile suportate şi determinate de angajator, în folosul salariatului, pentru:
- cadouri în natură, inclusiv vouchere, oferite salariaţilor, precum şi cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia zilelor de sărbătoare nelucrătoare conform Codului muncii şi a zilelor de naştere ale salariaţilor, în modul prevăzut de contractul individual de muncă sau de regulamentul intern;
- perfecţionarea salariaţilor, alta decât cea prevăzută la alin. (19), precum şi pentru activităţile aferente consolidării culturii corporative şi a spiritului de echipă, în modul stabilit de Guvern;
- abonamente pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, oferite de furnizori ale căror activităţi sunt încadrate la codurile 93.11, 93.12 sau 93.13 ale Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei, în mărime de până la 50% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat fiecărui salariat;
- contractarea serviciilor medicale în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat fiecărui salariat.
Plafonul de deductibilitate a plăţilor efectuate în favoarea salariaţilor, prevăzute la prezentul alineat, constituie 15% din valoarea calculată ca diferenţă dintre fondul de retribuire a muncii total pe întreprindere, determinat pentru anul curent, şi fondul de retribuire a muncii persoanelor specificate la grupele minore 112 şi 121 din CORM.
Toate cheltuielile trebuie să fie confirmate prin documentele primare emise pe numele angajatorului.
b) cheltuielile suportate pentru transportul şi hrana studenţilor stagiari şi/sau elevilor în baza raporturilor reglementate de Codul educaţiei şi/sau Legea nr.110/2022 cu privire la învăţământul dual, conform modului stabilit prin Hotărîrea Guvernului nr.693/2018 cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit;
c) cheltuielile anuale suportate de angajator pentru primele de asigurare facultativă de asistenţă medicală ale salariatului în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat fiecărui salariat;
d) cheltuielile suportate şi determinate de angajator pentru plăţile efectuate, în folosul salariatului, în scopul compensării costurilor pentru serviciile alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani în mărime ce nu depăşeşte valoarea de 2500 de lei lunar pentru fiecare copil al salariatului. Limita maximă de deducere constituie 5% din fondul de retribuire a muncii determinat pentru anul curent.
Extinderea listei cheltuielilor deductibile pentru persoanele fizice
Lista cheltuielilor deductibile pentru persoanele fizice a fost extinsă cu următoarele tipuri de cheltuieli:
- cheltuielile suportate pentru primele de asigurare facultativă de asistenţă medicală sau pentru contractarea serviciilor medicale de la un singur furnizor al acestor servicii, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat. Dreptul la deducere se acordă persoanelor asigurate conform Legii nr.1593/2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
- suma achitată de către persoana fizică pentru procurarea primei de asigurare în baza contractului de asigurare de viaţă, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat;
- suma achitată sub formă de dobânzi de către persoana fizică pentru creditele ipotecare, la procurarea primei locuinţe, altele decât cele contractate prin Programul de stat "Prima Casă", în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat. Pentru locuinţa proprietate comună în devălmăşie/cote-părţi, dreptul la deducere se acordă fiecărui beneficiar al creditului ipotecar, proporţional cotei-părţi deţinute, aplicată conform limitei stabilite
Includerea organizaţiilor sindicale şi patronale în categoria beneficiarilor de donații în scopuri filantropice și de sponsorizare, permise la deducere
Agenții economici vor avea dreptul la deducerea oricăror donaţii făcute de ei pe parcursul perioadei fiscale în scopuri filantropice sau de sponsorizare în favoarea organizaţiilor sindicale şi patronale, în cuantum de 5% din venitul impozabil.
Revizuirea normelor privind determinarea creșterii sau pierderii de capital
Creşterea sau pierderea de capital nu va fi recunoscută în cazul:
- redistribuirii (transmiterii) proprietăţii între soţi sau între foştii soţi, dacă o astfel de redistribuire (transmitere) rezultă din necesitatea împărţirii proprietăţii comune în caz de divorţ;
- răscumpărării şi/sau preschimbării titlurilor de creanţă, obligaţiunilor, efectuată de către emitenţii acestora;
- răscumpărării şi/sau preschimbării valorilor mobiliare de stat, efectuată de către Ministerul Finanţelor sau dealeri primari în sensul Legii nr.419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat;
- exercitării dreptului, prevăzut în opţiune, de a cumpăra ori a vinde active de capital şi/sau de a converti opţiuni.
Reglementarea dreptului de aplicare a regimului fiscal al agenților economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii
În situaţia în care, pe parcursul perioadei fiscale, oricare dintre asociaţii/acţionarii întreprinderilor reglementate de prezentul capitol deţine peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la mai mult de 3 întreprinderi mici şi mijlocii, aceştia trebuie să stabilească subiectul pentru care se aplică regimul de impozitare în modul general stabilit de titlul II. Regimul de impozitare în modul general stabilit se aplică începând cu trimestrul în care se înregistrează situaţia respectivă, astfel încât condiţia referitoare la numărul maxim de 3 întreprinderi mici şi mijlocii la care oricare dintre asociaţi/acţionari deţine peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot să fie îndeplinită.
Nou regim fiscal pentru agenții economici din domeniul comercializării deșeurilor feroase și neferoase
Din 01 ianuarie 2024, este implementat un nou regim fiscal aplicat veniturilor obținute de către agenții economici care desfășoară activități în domeniul comercializării deșeurilor feroase și neferoase, reglementat de capitolul 73 din titlul II din Codul fiscal.
Uniformizarea cotelor impozitului pe venit aferent veniturilor investiționale ale persoanelor fizice
Dobânzile, inclusiv de la valorile mobiliare de stat, achitate în folosul persoanelor fizice rezidente, se vor impozita prin reținere la sursa de plată a impozitului pe venit în mărime de 6%.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
7896 просмотры
Дата публикации:
16 Январь /2024 08:01
Catalogul tematic
Подоходный налог
Ключевые слова
impozit pe venit | impozit | Codul fiscal
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии